Testamentul lui Alain Delon a fost trimis copiilor săi. Ce a lăsat în urmă marele actor

Testamentul lui Alain Delon a fost trimis copiilor săi. Ce a lăsat în urmă marele actor

La aproape o lună de la moartea lui Alain Delon, testamentul acestuia a fost trimis celor trei copii ai săi, printr-o scrisoare recomandată din Elveția, de către notarul actorului francez.

Testamentul lui Alain Delon a fost trimis celor trei copii ai săi FOTO Arhivă

Testamentul lui Alain Delon a fost trimis celor trei copii ai săi FOTO Arhivă

Documentul de patru pagini, în care este specificată împărțirea moștenirii între copii, a fost transmis și celor doi alți executori testamentari - în plus față de notar -, avocatului actorului, Me Christophe Ayela, precum și administratorului său de patrimoniu, potrivit Le Figaro.

Dacă doresc, executorii au acum la dispoziție 14 zile pentru a se retrage din funcția care le-a fost atribuită. De asemenea, cei trei copii au, conform legislației elvețiene, 30 de zile pentru a contesta documentul.

În luna ianuarie, când frații erau dezbinați din cauza stării în care se afla tatăl lor bolnav, Anthony Delon a revenit cu ezitări, într-un lung interviu la Cnews, asupra moștenirii actorului. „Aș vrea să încep prin a stinge un incendiu, pentru că toate aceste povești despre bani, despre moștenire, mă îmbolnăvesc”, a declarat fiul cel mare al lui Alain Delon, după ce declanșase prima scânteie a unei bătălii mediatice fratricide, anunțând că a depus o plângere împotriva surorii sale.

„Nu vreau să fim asociați cu cazurile Johnny și Bettencourt. Vreau să spun adevărul. Vreau să spun de ce ne certăm astăzi (...) Succesiunea este rezolvată, nu există probleme cu banii”, a continuat el.

„Sora mea are 50% din moștenirea tatălui nostru, în timp ce Alain-Fabien și cu mine avem câte 25% fiecare”, a explicat el. „Nu există niciun conflict sau război pentru moștenire.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 A recrutat online zeci de bărbați pentru a-și viola soția, după ce a drogat-o. Femeia a fost abuzată timp de 10 ani

2 „Atât s-a putut / ” Poliţistă din Teleorman, cercetată disciplinar în urma unor imagini apărute pe Internet

3 O familie din București se chinuie de doi ani să dovedească că nu a făcut un credit la IFN-ul fiicei lui Dan Voiculescu

4 Prima reacție a tânărului bătut de un polițist în propria mașină: „O să-l acționez în instanță. Era să fie mușamalizat cazul"

5 Țiriac, exploziv / a pus performanțele Serenei pe seama dopajului! Metoda Williams, descrisă detaliat