Unul dintre cele mai cunoscute personaje istorice românești în străinătate, Vlad Țepeș nu a avut parte de o portretizare cinematografică pe măsură nici la noi, nici peste hotare, sângerosul Dracula, imaginat de cele mai multe ori neprofesionist sau chiar kitschos, luând locul voievodului român.

Vlad Țepeș a fost deosebit de important pentru conducerea cinematografiei româneşti, prin prisma interesului pe care personajul îl stârnea în străinătate. Cu toate acestea, filmul „Vlad Ţepeş“ a fost ratat în mare parte de regizorul Doru Năstase, care a fost criticat vehement atât de scenaristul Mircea Mohor, cât şi de componenţii Comisiei Ideologice, din care făceau parte Dumitru Popescu - „Dumnezeu“, Mihnea Gheorghiu sau Titus Popovici. Nici „Săgeata căpitanului Ion“, o altă peliculă care a prilejuit o apariție fugară a voievodului, nu a fost apreciată.

O batjocură în căutare de senzațional

Intrat în producţie la 8 octombrie 1971, sub titlul „Legendă valahă“, şi filmat în perioada martie-mai 1972, filmul lui Aurel Miheleş, „Săgeata căpitanului Ion“, ecranizare după romanul omonim de Alexandru Mitru, a avut premiera la 20 noiembrie 1972, la cinematograful „Floreasca“ din Capitală. Povestea de dragoste dintre căpitanul Ion, oştean al lui Vlad Ţepeş, şi Ilina, fiica vistiernicului Flor, capul unui complot boieresc, se consumă în condiţiile invaziei sultanului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Domnul român, interpretat de Virgil Ogășanu, a avut doar o apariție episodică, dar vehement criticată, eșecul cinematografic ținându-l apoi pe regizor departe de platourile din Buftea timp de un deceniu. „Vlad Ţepeș, maladiv, întunecat, rigid, este în viziunea filmului tocmai acel Dracula psihopat și sanguinar cu care anumiți romancieri de mâna a doua, ca Bram Stocker, sau regizori în căutare de senzațional încearcă abuziv, de la începutul acestui veac, să exploateze pe seama vampirismului, personalitatea unui Vlad Voievod din Țara Românească, care-și apăra «sărăcia și nevoile și neamul» mai dur, poate, dar mai eficient decât alții. De ce oare, fără nicio justificare în economia filmului, eroul însuși și încarnarea lui sunt, deopotrivă, batjocoriți?“, nota, la vremea respectivă, viitorul academician Virgil Cândea.

Războiul din culise, la concurență cu războaiele lui Țepeș

În acest context, planurile privind realizarea unui film dedicat în întregime lui Vlad Ţepeş au început încă din 1974, însă abia doi ani mai târziu Casa de Filme nr. 5 a achiziţionat scenariul lui Mircea Mohor şi l-a desemnat ca regizor pe Doru Năstase, pelicula fiind inclusă în planul pentru 1977. Paradoxal, chiar dacă într-un final pelicula a fost vizionată de 4.974.887 de spectatori în România şi se numără printre cele mai solicitate filme româneşti în străinătate din toate timpurile, „Vlad Ţepeş“ a fost realizat, de la un capăt la altul, sub semnul haosului. Pe de-o parte, lipsa de organizare a fost semnalată încă din perioada de pregătire de către România-Film, iar pe de altă parte, războiul total dintre scenarist şi regizor a săpat şi el la temelia filmului.

„Dacă cineva ar fi intenţionat să parodieze acest scenariu, prin golire de conţinut şi aglomerare de ilogisme, mă îndoiesc că ar fi izbutit mai bine. Este ciudat că un om, care se pretinde profesionist, evită să poarte cu scenaristul filmului ce urmează să-l facă, sau cu colaboratorii săi din echipa de filmare, măcar o singură discuţie asupra modului în care doreşte să realizeze filmul. Este de-a dreptul descalificant pentru acelaşi profesionist când îşi împinge lipsa de responsabilitate până acolo încât să filmeze fără actorii respectivi, umplând cadrul cu cine se nimereşte, ca în secvenţa «ostaticii», sau fără recuzita necesară, ca în secvenţa «iarmarocul», operaţiune care a răsturnat cu 180 de grade sensurile secvenţelor respective. S-a ajuns astfel la o gravă eroare ideologică. Vlad Ţepeş apare ca un laş, care se sperie şi fuge din faţa turcilor, întreg programul său prefăcându-se într-o farsă sinistră“, nota Mircea Mohor într-un memoriu transmis conducerii Casei de Filme nr. 5 la 3 mai 1978.

„Sunt iarăşi evidente două greşeli de distribuţie în linia rolurilor principale, Emanoil Petruţ şi Alexandru Repan, actori valoroşi, dar neavând datele personajelor respective – şi pe care regizorul i-a impus cu tot dinadinsul, împotriva dezacordului meu total. (...) Pentru a evita un rebut, al cărui spectru se prefigurează cu claritate, pentru a putea obţine în final un produs artizanal corect (de artă nici nu mai poate fi vorba în aceste condiţii), angajarea unui consilier de regie competent, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, să-i explice regizorului cum se pot soluţiona rebuturile, ce anume trebuie făcut la montaj şi, mai ales, să-i transmită coordonatele filmărilor următoare, devine imperios necesară. Solicit consiliului de conducere al Casei de Filme, în acest sens, să facă apel la Sergiu Nicolaescu, regizor care a dovedit că filmele de acest gen nu-i ridică niciun fel de probleme. Am convingerea că Sergiu Nicolaescu va avea bunăvoinţa să-şi ajute fostul secund să iasă din impasul în care se află. În cazul în care, din considerente umanitare greşit înţelese, consiliul Casei de Filme nu va da curs acestei solicitări, mă voi vedea obligat s-o adresez forurilor care au comandat scenariul, acordându-mi astfel un credit pe care nu vreau să-l dezmint“, mai scria scenaristul.

„Filmul merge pentru şcolari, pentru pionieri“

Până la urmă, Doru Năstase și Mircea Mohor au acceptat să îngroape securea războiului, dar filmările s-au reluat tot sub semnul lipsei de organizare: lipsa cailor şi a figuraţiei militare, deteriorarea decorurilor, întârzieri ale interpreţilor la filmare. Criticile au continuat însă şi după terminarea filmărilor, al căror buget s-a ridicat la 18,7 milioane de lei.

La 17 octombrie 1978, pelicula a fost vizionată de Comisia Ideologică din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, iar printre cei care au asistat s-au numărat Mihnea Gheorghiu – preşedintele Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, Titus Popovici – membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Ion Traian Ştefănescu – prim-secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, respectiv Ladislau Hegheduş – secretar de stat.

Pe scurt, filmul a fost desfiinţat pur şi simplu, iar Mihnea Gheorghiu a fost cel mai vehement. „Dacă se pot elimina lucrurile făcute parcă pentru copii, filmul poate rămâne o ilustrare a istoriei povestită şcolăreşte. Dacă filmul îşi propune să fie o replică la viziunea Dracula, trebuie să ne gândim şi la ecoul său internaţional. Dar o astfel de replică se tratează cu alte elemente, cu alte mijloace – explicaţia numelui Drăculea e naivă. Figurile istorice care intră în joc: Papa, Matei Corvin, în film apar ca nişte figuri de ateneu popular, într-o ambianţă necorespunzătoare. Ştim că filmele noastre istorice se fac din sărăcie, dar să ne gândim la ce se va zice peste hotare. Altfel, redus la mai puţin de două ore, filmul merge pentru şcolari, pentru pionieri. Temerea mea e să nu compromitem un subiect la care ţinem foarte mult cu toţii, despre un personaj istoric care interesează – singurul – peste hotare“, spunea cel care a scris scenariile filmelor „Tudor“ şi „Burebista“.

„Demitizarea lui Dracula să se restrângă“

„Trebuie să plecăm de la faptul că filmul e un lucru finit. Aş recomanda ca prima parte, care insistă prea mult pe demitizarea lui Dracula , să se restrângă pe cât posibil“, afirma şi Titus Popovici. A doua zi, filmul a fost văzut şi de Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu“, secretar de propagandă al Comitetului Central. Fără a arăta vehemenţa lui Gheorghiu, Popescu a făcut şi el mai multe „recomandări“, printre care „renunţarea la enunţarea tezei pe tema Transilvaniei ca teritoriu al românilor“; „de atenuat tentativele prea evidente de idealizare şi umanizare a lui Vlad, monologul său interior şi momentele în care «filozofeaz㻓; „diminuarea referirilor elogioase ale lui Mahomed la adresa lui Vlad“.

După efectuarea acestor corecturi, filmul i-a fost trimis şi lui Nicolae Ceauşescu, care l-a vizionat pe 11 decembrie. Probabil că n-au existat alte observaţii, din moment ce premiera s-a organizat la 8 ianuarie 1979. De remarcat şi că România-Film a întreprins demersuri serioase, prin intermediul profesorului american de origine română Radu Florescu, autor al bestsellerului „În căutarea lui Dracula“ (1972), pentru difuzarea filmului în Statele Unite. Pelicula a fost distribuită și în ţări precum Republica Federală Germania, Anglia, Portugalia, Australia, Franţa, Japonia şi Luxemburg.

Sileanu: „Am avut un sentiment de nemulţumire când am văzut materialul“

Vlad Ţepeş a fost interpretat de actorul Ştefan Sileanu, care a reprezentat de altfel marele câştig al peliculei, atât în opinia criticilor vremii, cât şi a publicului, care l-a identificat multă vreme cu personajul. „Eu eram un consul turc în serialul realizat de Televiziunea Română cu ocazia împlinirii unui secol de la Războiul de Independenţă de la 1877. Filmam pe undeva prin Dobrogea, eram călare pe un cal superb, aveam barbă neagră, eram tânăr. Ştiam să călăresc destul de bine, exersasem deja pentru «Buzduganul cu trei peceţi», unde jucam un personaj formidabil, banul Mihalcea. Unul dintre regizorii serialului era Doru Năstase, care mi-a spus într-o zi: «Ştefane, vrei să încercăm noi o nebunie?». El fusese secundul lui Sergiu Nicolaescu, era prieten foarte bun cu cascadorii. «Ce nebunie?», l-am întrebat, dar recunosc că bănuiam deja, ştiam că se pregăteşte un film dedicat lui Vlad Ţepeş. «Trebuie să-ţi dai jos barba!». Atunci deja nu mai aveam niciun dubiu. Mi-a explicat şi el că este vorba de nişte probe pentru rolul domnitorului, mi-a dat şi două pagini din scenariul scris de Mircea Mohor, care era un om extraordinar. În ziua respectivă, când am dat proba la Buftea, m-am simţit foarte bine şi, spre surprinderea mea, am primit rolul. Mai jucasem personajul la Teatrul din Oradea, într-o piesă care se numea «Vlad Ţepeş în ianuarie», în regia Magdei Bordeianu. În fine, rolul acesta mi-a adus bucurii şi necazuri. De fapt, n-am avut prea multe bucurii în perioada respectivă. N-a fost o atmosferă prea plăcută pe platouri, au fost filmări grele, care au şi durat enorm, aproape doi ani... S-au terminat filmările, dar am avut un sentiment de nemulţumire atunci când am văzut materialul. M-am apropiat de personaj atât cât s-a putut, dar mi-ar fi plăcut să fie introspectiv filmul, să aflăm de unde vine cruzimea personajului. E drept, pe atunci şi scenariile se scriau puţin în lumina unor congrese... Însă filmul a rulat cu succes în toată lumea, e apreciat şi astăzi. Iar eu am avut multe cronici favorabile, am primit şi un premiu ACIN“, povestea actorul.

Căutând comoara lui Decebal

Actorul Daniel Nuță, care l-a interpretat pe Vlad Țepeș în cel de-al doilea sezon al seriei „Rise of Empires: Ottoman“, a intrat în hainele aceluiași personaj și în cadrul serialului autohton „Egregora-Comoara pierdută“, regizat și produs de Andrei Chiriac. În această serie, din cadrul căreia s-au filmat două episoade între 2018 și 2022, personaje istorice reale, precum Vlad Țepeș, Radu cel Frumos (Eduard Trică) sau Iancu de Hunedoara (Ștefan Velniciuc) se împletesc cu fantezia, fantasticul și legendele românești, scopul fiind acela de a găsi comoara pierdută a regelui Decebal și secretele moștenite de civilizația dacică.

„Deliler“ și „bomba biologică“

Însă nu doar românii au fost interesați să-l transforme pe Vlad Țepeș într-un personaj cinematografic. În filmul turcesc „Deliler“ (care a circulat pe piețele internaționale cu titlul „The Hunt for Vlad the Impaler“), regizat de Osman Kaya, pe un scenariu de Esra Vesu Özçelik, și lansat în cinematografe la 23 noiembrie 2018, Mahomed al II-lea (Rüzgar Aksoy) trimite un detașament de elită, alcătuit din șapte luptători experimentați, conduși de Baba Sultan (Yetkin Dikinciler) pentru a-l pedepsi pe Vlad Țepeș, după ce acesta omorâse un trimis al sultanului, căruia i-a bătut personal cuie în turban, după ce acesta refuzase să-și descopere capul. Mai mult decât atât, pretinzând chiar că este „fiul lui Dumnezeu“, Țepeș (interpretat de actorul Erkan Petekkaya, cunoscut publicului românesc datorită rolurilor din serialul „Öyle Bir Geçer Zaman ki“ - „Furtună pe Bosfor“) pregătea o adevărată „bombă biologică“, cu ajutorul unui alchimist, respectiv dezvoltarea unei tulpini extrem de virulente de ciumă, prin intermediul căreia să șteargă de pe fața pământului Imperiul Otoman.

Și în pelicula americană „Dracula Untold“, regizată de Gary Shore și lansată în cinematografe la 30 septembrie 2014, voievodul e reconstituit fidel numai la nivel vestimentar. Vlad Țepeș (Luke Evans) e prezentat ca domnind în Transilvania, nu în Valahia, și are aerul unui principe stilat şi calculat, inteligent, cultivat, intelectual, care pune raţiunea şi politica înaintea violenţei. Deși își propusese într-o primă fază să se înțeleagă în mod pașnic cu lacomul sultan Mahomed al II-lea (Dominic Cooper), în cele din urmă, întrucât armata otomană era „câtă frunză, câtă iarbă“, Țepeș s-a văzut nevoit să facă un pact cu diavolul, pentru a-și putea apăra astfel familia și poporul cu ajutorul puterilor „morților vii“, acest eveniment tragic transformându-l în „cel mai faimos vampir din toate timpurile“.

De ce a apărut Vlad Ţepeş în filmul „Mircea“

Mulţi istorici i-au reproşat lui Sergiu Nicolaescu prezenţa în filmul „Mircea“ (1989) a copilului Vlad Ţepeş, nepotul lui Mircea cel Bătrân, în condiţiile în care acţiunea se petrece în anul 1417, iar viitorul voievod s-a născut abia în 1431. Licenţa artistică îi aparţine însă lui Titus Popovici, care şi-a asumat-o şi a explicat-o, în Cuvântul înainte al scenariului literar „Moştenirea“. „Întrucât un film artistic nu este o reconstituire ştiinţifică în imagini, ci un act artistic de creaţie, care tinde să surprindă esenţa fenomenului sau evenimentului istoric, nici în acest scenariu nu mi-am propus o respectare stricto sensu a cronologiei, ori supunerea absolută faţă de litera documentului. Am căutat, dar nu e în căderea mea să apreciez în ce măsură am reusit sau nu, să înfăţişez una dintre coordonatele majore ale istoriei noastre naţionale: lupta pentru independenţă în pofida tuturor greutăţilor şi sacrificiilor cerute, luptă în care, de cele mai multe ori, cei a căror dezvoltare le-o asiguram prin jertfele noastre ne-au lăsat singuri, conduşi de interese meschine şi egoiste. În aceste rânduri doresc doar să precizez principalele «abateri» pe care le-am făptuit conştient, în favoarea – cred eu – a expresivităţii artistice, a clarităţii mesajului. (…) Relaţia Bunic-Nepot (Mircea-Vlad Ţepeş): Am sugerat că nepotul ar putea fi Vlad Ţepeş, într-adevăr nepot direct al lui Mircea cel Bătrân, dar care e foarte puţin probabil să fi avut 10 ani, sau chiar să se fi născut în timpul vieţii lui Mircea“, nota scriitorul.