Teoriile conspiraționiste înfloresc în SUA după moartea suspectă a finanțistului american Jeffrey Epstein, în celulă

Teoriile conspiraționiste înfloresc în SUA după moartea suspectă a finanțistului american Jeffrey Epstein, în celulă

Scandalul declanșat de „sinuciderea„ în închisoare a bogatului finanțist alimentează teoriile conspiraționiste, multe voci considerând că este vorba mai degrabă de o crimă în cazul acestui sexagenar cu numeroase conexiuni în cercurile puterii, scrie AFP.

Ministrul american al Justiției William Barr, care s-a declarat sâmbătă "consternat" de acest deces, a anunțat deschiderea a două anchete, una a FBI, și alta a serviciilor departamentului său, după decesul, aparent prin spânzurare, a celui care a fost mult timp una dintre figurile stilului de viață „jetset”, înainte a de fi închis la New York, la începutul lui iulie, pentru multiple acuzații de agresiuni asupra unor minore.

Jeffrey Epstein, 66 de ani, era acuzat că a adus în luxoasele sale reședințe, în special la New York și în Florida, zeci de femei, pe care le forța să-i facă "masaje" care se transformau aproape întotdeauna în raporturi sexuale forțate.

Fără a mai aștepta rezultatele anchetelor anunțate, mulți refuzau duminică să creadă în teza sinuciderii acestui bărbat, considerând că un proces ar fi putut aduce în vizorul justiției numeroase personalități.

Președintele Donald Trump a încurajat acest val de speculații legate de o posibilă crimă, reunite sub hashtagul "#EpsteinMurder": el a distribuit sâmbătă seara pe Twitter o postare a actorului Terrence K. Williams, în care acesta afirmă că Epstein "avea informații despre Bill Clinton". lăsând să se înțeleagă că acest lucru ar avea legătură cu moartea sa.

"Alimentează furia"

O postare criticată duminică de mai mulți candidați democrați la prezidențialele din 2020, printre care texanul Beto O'Rourke și senatorul de New Jersey Cory Booker.

"Ceea ce face (Trump) este periculos: nu numai că dă viață la teorii complotiste, dar crește furia împotriva anumitor persoane", crede Booker.

Astfel de teorii, care înfloresc deseori pe rețelele sociale, sunt alimentate și de circa 2.000 de pagini de documente judiciare care au fost publicate vineri și care detaliază acuzațiile împotriva lui Epstein din partea Virginiei Giuffre, într-o acțiune civilă.

Aceasta citează mai mulți oameni politici cu care ar fi fost obligată să întrețină relații sexuale de către Epstein. Toți au negat.

Un alt semn de întrebare: închisoarea federală în care se afla Epstein, Metropolitan Correctional Center de Manhattan, are reputația uneia dintre cele mai sigure din țară. Aici a fost închis până în iulie narcotraficantul mexican Joaquin Guzman "El Chapo", care avea la activ două spectaculoase evadări în Mexic.

Un fost deținut al unității speciale în care era încarcerat Epstein a declarat pentru New York Post că era "imposibil" ca Epstein să se sinucidă prin spânzurare.

Potrivit acestuia, totul era făcut pentru a face imposibil un astfel de gest: așternuturi "fine ca hârtia", tavan înalt de peste 2,5 metri, pat imposibil de mișcat, niciun obiect metalic autorizat în celulă, iar gardienii treceau "la fiecare 9 minute"....

De ce s-a renunțat la supravegherea anti-sinucidere?

Chiar fără a cădea în teoriile conspiraționiste, mulți se întreabă de ce Jeffrey Epstein nu mai beneficia - din 29 iulie, potrivit unor publicații americane - de o supraveghere sporită anti-sinucidere, în condițiile în care ar mai fi avut o primă tentativă, în 23 iulie.

Atunci, acesta a fost găsit întins în celula sa, cu răni la gât, chiar dacă acestea nu erau grave.

"Pedofilii inculpați pentru crime federale prezintă un risc ridicat de sinucidere" și "necesită o atenție specială", a scris pe Twitter fostul ministru adjunct al Justiției Rod Rosenstein.

"A opri supravegherea anti-sinucidere a celui mai vizibil deținut al țării la șase zile după o tentativă pare o decizie stranie", a scris pe aceeași rețea socială candidatul democrat Andrew Yang.

În așteptarea posibilelor imagini ale camerelor de supraveghere din închisoare, unii comentatori nu exclud ca Jeffrey Epstein să fi putut beneficie, grație averii sale, de ajutor din interior.

Mai multe prezumtive victime ale sale și-au anunțat regretul că moartea lui Epstein le împiedică să obțină dreptatea la care sperau în justiție, dar procurorul de Manhattan a promis sâmbătă seara că va continua ancheta și expunerea eventualilor complici - neexcluzând noi puneri sub acuzare.

Potrivit New York Times, care a citat responsabili sub acoperirea anonimatului, finanțistul în vârstă de 66 de ani s-a spânzurat în celula sa. Corpul fără viață a fost descoperit sâmbătă dimineața în jurul orei 07,30 (11,30 GMT).

-----------------------------

Epstein a fost arestat pe 6 iulie, pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 - 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Finanțistul, a cărui avere era estimată la 500 de milioane de dolari, a pledat nevinovat.

Cele mai recente acuzații care i se aduc bancherului sunt acelea că angajați ai săi și prieteni l-au pus în legătură cu minore, cele mai tinere având 14 ani, iar Epstein a întreținut relații sexuale cu acestea, deși știa că au sub 18 ani. Epstein ar fi plătit tinerele cu bani gheață, pentru "masaje", dar ulterior le-a agresat sexual sau le-a abuzat. Potrivit procurorilor care se ocupă de acest caz, unele victime au fost apoi oferite de Epstein altor persoane, pentru servicii sexuale.

În urmă cu 11 ani, Epstein, în vârstă de 66 de ani, care are legături cu Hollywood-ul și lumea politică din SUA, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, după ce a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate. Atunci, el a fost acuzat că, împreună cu asistenții săi personali, ademenea minore în locuința sa din Palm Beach, Florida., sub pretextul "masajelor". Ulterior, acesta le viola sau agresa sexual și le plătea cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de dolari.

Sentința i-a fost apoi redusă la 13 luni, cu un an de supraveghere judiciară. Totodată, a fost înscris în registrul național al infractorilor sexuali. În închisoare, Epstein a trăit într-o celulă privată. El putea părăsi închisoarea 12 ore pe zi, pentru a merge la birou, o situație criticată de analiștii în domeniu.

Anul trecut, cotidianul Miami Herald a publicat o anchetă potrivit căreia regimul de închisoare lejer a fost obținut în urma unei întâlniri între avocatul lui Epstein și actualul șef al Departamentului Muncii din SUA, Alexander Acosta, la momentul respectiv procuror șef în Miami. Înţelegerea ar fi fost ţinută secretă faţă de victimele acestuia.

De atunci, Epstein a continuat să fie prezent în viaţa socială, fiind apropiat al unor nume precum Katie Couric, George Stephanopoulos, Chelsea Handler, Woody Allen şi prinţul Andrew al Marii Britanii.

Înainte de condamnare, Epstein era apropiat al unor celebrităţi precum Donald Trump, Bill Clinton, Chris Tucker, Kevin Spacey, Larry Summers şi Mort Zuckerman. Numărându-se printre donatorii Fundației Clinton Foundation, Epstein i-a asigurat de mai multe ori fostului preşedinte american transportul în străinătate cu avionul său privat. Iar Spacey și Tucker au folosit avionul Boeing 727 al lui Epstein pentru deplasări în interes caritabil în Africa.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri