Teoria CONSPIRAȚIEI/Cum s-au PREDAT PSD 600 de PRIMARI PNL care au câștigat alegerile acum 5 luni de zile!

Teoria CONSPIRAȚIEI/Cum s-au PREDAT PSD 600 de PRIMARI PNL care au câștigat alegerile acum 5 luni de zile!

Este oficial, 600 de primari PNL, din cei peste 1100 aleși în iunie, au pierdut alegerile din 11 decembrie! Conform HotNews.ro , care dă date oficiale de la BEC, din 3.186 de localități - comune si orașe - PSD a reușit să câștige alegerile parlamentare de duminică în mai bine de 2.300, în timp ce PNL și-a adjudecat locul întâi în doar puțin peste 500 de comune sau orașe. La numărul de unități administrativ-teritoriale (UAT) adjudecate, UDMR e pe locul 3 cu peste 250. În rest, USR, ALDE sau PMP au reușit doar izolat să ia fața celorlalte partide.

Doar teoria conspirației, sau avem de-a face cu o hoție la drumul mare? Cum a fost posibil ca subit, după numai 5 luni de la alegerea lor, locuitorii din 600 de orașe și comune să-și schimbe opțiunea de vot? Ce-au făcut primarii ăia în cele 5 luni, au umblat goi prin comună cu sigla PNL pictată pe buci? Le-au violat femeile, ce-au făcut?

Ce fenomene paranormale s-au întâmplat, de pildă, în comuna Slătioara din județul Olt? Presa locală scrie că acum, pe 11 decembrie, în această comună condusă de un primar PNL proaspăt ales, PSD a obținut peste 50 la sută din voturi. Știți câte procente a obținut PSD la locale? 9,75%!!!

Și dacă tot ne-a dus Google la Olt, să vedem și un alt exemplu. Unde, ce să vezi, fenomenele paranormale nu s-au petrecut! La Cungrea, tot comună cu primar PNL, unde la locale scorul a fost 39,59% PNL și 35,82% PSD, pe 11 decembrie scorul a fost 52,28% PNL și 38,19% PSD.

Sunt sute de asfel de exemple. Care arată ce? Arată că în jur de 500.000 de votanți tradiționali PNL au fost direcționați spre PSD. Asta reiese flagrant și din profilul eșentioanelor demografice. Pa care analiștii-guriști ni le prezintă ca pe „o știință a PSD de a oferi alternative unui alt tip de electorat”. Bă, fraților, nu mai mâncați căcat!

Așa s-a ajuns ca PSD să obțină, pe 11 decembrie, în loc de 2.700.000 de voturi, adică un procent de 38%, așa cum arătau toate sondajele dinainte de ziua alegerilor, peste 3.200.000 de voturi, adică peste 45%. Și, tot așa s-a ajuns ca PNL, în loc de 1.900.000 de voturi, adică un procent de 27%, să obțină doar puțin peste 1.400.000 de voturi, adică puțin peste 20%.

Da, sondajele de dinainte nu mințeau. Au fost corecte. Iar spirala tăcerii a rămas tăcută, adică a stat acasă, n-a votat.

Iohannis știa? Da, și n-a făcut nimic. Pentru că îi convine!

Rețineți două date. Pe 28 septembrie Blaga a fost chemat la DNA și pus sub acuzare. Pe 4 octombrie, Klaus Iohannis a ieșit și a spus, așa, fără nicio provocare, că nu va numi un prim-ministru cu probleme penale. De-abia acum vedem ce potențial urma să aibă acea declarație făcută cu mult, mult timp înaintea declanșării ostilităților electorale...

Cine face pe eroul națiunii acum? Cine a rămas singura speranță în calea hoardei de penali? Vai, președintele, domnul Klaus Iohannis, da-i-ar Dumnezeu putere să nu lase țara pe mâna hoților...

Ce s-a întâmplat? Poate că nu vom afla niciodată. Dar este dreptul nostru să ne punem întrebări. Mai ales când avem de-a face cu PNL, partidul curvelor(politice, bineînțeles) și PSD, partidul hoților(la propriu, conform DNA). Și mai bate la ochi o chestie, așa, de la distanță. Singurul județ la care nu s-a umblat a fost, ce să vezi, Sibiul. Cine conduce acum PNL?

*Citește și prima parte:  Teoria CONSPIRAȚIEI/Cum și-a CUMPĂRAT PSD majoritatea. Rolul lui Blaga. Iohannis, TRĂDAT de SERVICII?



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…