Teologului Radu Preda, acum preot la München, i s-a interzis accesul în biserică!

Teologului Radu Preda, acum preot la München, i s-a interzis accesul în biserică!

Teologul Radu Preda, care a fost hirotonisit preot într-un lăcaş de cult din München, în mai 2019, nu mai are dreptul să intre în parohie, după ce Episcopul vicar al Mitropolitului Serafim i-a interzis acest lucru, relatează Adevărul .

La 19 octombrie 2021, Episcopul Sofian i-a transmis preotului Radu Preda: „În urma celor constatate şi hotărâte în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Parohiei „Buna-Vestire” din 10 octombrie, 2021, respectiv a şedinţei ulterioare de constituire a Consiliului de conducere al acesteia, din 14.10.2021, precum şi în urma consultării cu ÎPS Mitropolit Serafim, s-a constatat „ dezbinarea credincioşilor şi starea de tensiune şi tulburare din parohie, pe care le-aţi provocat în mare măsură Preacucernicia Voastră în perioada de când conduceţi această parohie.
Faptul că peste 80% din participanţii la şedinţă se manifestau vehement împotriva a orice ar fi venit din partea Preacucerniciei Voastre, a fost o confirmare tristă a dezamăgirii, neîncrederii şi chiar aversiunii credincioşilor faţă de persoana Dumneavoastră, provocate printr-un mod defectuos de relaţionare, printr-o atitudine nepotrivită, prin diverse nereguli în gestiunea administrativ-financiară, prin postări pe canalele media, absolut în contradicţie cu deontologia preoţească, prin încercări de falsificare a adevărului şi de muşamalizare a situaţiilor. A devenit astfel cât se poate de evident că nu (mai) aveţi capacitatea de a aduce linişte şi împăcare între oamenii din parohie, ci, din păcate, generaţi o stare de conflict, dezbinare şi învrăjbire.
În aceste condiţii, ca soluţie de avarie, am acceptat să fiu ales de către Adunare ca şi preşedinte interimar al Asociaţiei Parohiei „Buna-Vestire”, pentru a soluţiona în continuare lucrurile şi, mai ales, pentru a linişti oamenii atât de tulburaţi. În această calitate va trebui să preiau toate atribuţiile administrative ale asociaţiei, ajutat fiind de consiliul acesteia, care funcţionează ca şi consiliu parohial.
Am adus la cunoştinţă situaţia creeată şi am discutat chestiunea cu ÎPS Mitropolit Serafim. Pe lângă lucrurile negative menţionate mai sus, atât Înaltpreasfinţia Sa cât şi eu, în calitate de ierarhi, v-am exprimat în multe rânduri nemulţumirea în legătură cu activitatea liturgică pe care o desfăşuraţi, cu refuzul de a face o practică liturgică în cadrul Arhiepiscopiei noastre, respectiv de a sluji Sfintele Slujbe după tipicul şi rânduiala Bisericii Ortodoxe Române. Din păcate, ne-aţi tratat cu indolenţă sau chiar mai rău.
În acelaşi timp, avem în vedere şi starea de sănătate a Preacucerniciei Voastre, care momentan vă impune retragere şi odihnă, stare care nu ştim nici cât este de gravă, nici cât timp va dura. Dorim să vă fim alături în această situaţie şi vom căuta, împreună cu consiliul parohial al Parohiei „Buna-vestire”, căi pentru a vă putea sprijini.
În aceste condiţii, având în vedere decizia Adunării generale, starea de tulburare şi învrăjbire pe care aţi provocat-o în parohie, refuzul de a da curs solicitărilor ierarhilor Arhiepiscopiei, ba chiar şi postările şi luările de poziţie denigratoare din anul care a trecut faţă de aceştia, cât şi starea deteriorată a sănătăţii Preacucerniciei Voastre, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
1. Activitatea Preacucerniciei Voastre ca Paroh al Parohiei „Buna-Vestire” încetează imediat.
2. Gestionarea activităţii parohiei, în toate aspectele ei, revine actualului preşedinte al asociaţiei care este şi episcopul-vicar al Arhiepiscopiei.
3. Până la numirea unui nou paroh, activitatea liturgică, contactul cu credincioşii, programările, săvârşirea şi înregistrarea serviciilor religioase, redactarea de mesaje pe paginile media ale parohiei, toate acestea vor fi continuate, respectiv preluate de către P.C. Protos. Athanasie Ulea.
4. Pe perioada cât vă aflaţi în concediu medical, veţi putea locui în apartamentul de la etajul doi al Centrului Parohial al Parohiei „Buna-vestire”, urmând să eliberaţi în cel mai scurt timp şi să predaţi cheile de la parter şi etajul 1, pe care le-aţi ocupat abuziv.
5. Din acest moment vă este interzis să mai slujiţi liturgic în cadrul Parohiei „Bunavestire” din München, să vă adresaţi credincioşilor în public în biserică sau să mai postaţi ştiri/informaţii pe canalele media ale parohiei.
6. Referitor la starea de sănătate, dacă veţi dori, ne vom consulta referitor la mijloacele prin care parohia, respectiv consiliul parohial, vă pot ajuta în continuare. În funcţie de evoluţia boli, vom decide ce va fi de făcut în continuare.
Cu multă mâhnire pentru situaţia creată în parohie, cu dorinţa de a soluţiona lucrurile pentru a readuce pacea în parohie şi dorind să vă fim aproape în situaţia dificilă în care vă găsiţi,
Din încredinţarea ÎPS Serafim,
Episcopul-vicar Sofian Braşoveanul,
preşedintele Asociaţiei Parohiei „Bunavestire” München
PS: Scrisoarea se trimite în copie atât ÎPS Mitropolit Serafim cât şi celor doi vicepreşedinţi ai Asociaţiei Parohiei Buna-Vestire, cu rugămintea către aceştia de a informa întregul consiliu spre punerea în aplicare a celor decise. Referitor la alte chestiuni concrete, stabiliri de termene pentru predări/primiri de gestiune şi documente, etc., o să vă contactez ulterior“.
Preotul Radu Preda i-a răspuns: „Preasfinţia Voastră, constat cu mâhnire că timpul de a ne linişti după luni de agitaţie este pentru Dumneavoastră de doar două săptămâni. M-aţi asigurat, pe 10 octombrie, că lăsăm să se potolească spiritele. Două săptămâni: acesta este preţul real al cuvântului Preasfinţiei Voastre. Îmi pare rău că, în chip conştient sau nu, continuaţi exercitarea unei presiuni psihice asupra mea - juridic: mobbing -, cea căreia am fost nevoit să îi ţin piept în ultimii doi ani, fix în pandemie. Cei doi ani au fost, cum nu vreţi şi nu vor nici alţii să accepte, ieşiţi din tipar. Personal, am făcut tot ce a ţinut de mine: am menţinut biserica deschisă, am respectat regulile legale, astfel încât să nu luăm amendă sau să fie biserica închisă, precum la sârbi sau în alte comunităţi din Germania, să avem încasări constante, astfel încât, potrivit raportului contabil pe 2020, să ieşim în plină pandemie pe plus. Că nu au mai fost posibile mesele de care, de fapt, gruparea gălăgioasă se simte profund lipsită, că a venit un nou preot, chemat de comunitate (nu m-am autoinvitat!), că diferenţa între vechiul şi actualul a declanşat, emoţional şi sociologic, comparaţii, regrete, dar şi speranţe, chiar mulţumire - toate aceste aspecte văd că nu atârnă în luarea deciziilor ierarhice. Un detaliu: primele zile din săptămâna aceasta am fost la clinică pentru un tratement inovator care sper să dea rezultate. În aceste zile m-a găsit decizia Dvs.
Aţi preluat integral doar părerile unui grup mai mare dintre membrii asociaţiei, care este mult mai mic în raport cu suflarea comunităţii de credinţă. De fapt, aici este miezul problemei pe care Vă faceţi că nu îl vedeţi: mica asociaţie (pe care eu am încercat să o măresc, tocmai pentru a deveni cu adevărat reprezentativă) versus parohia cu mult mai largă. Da, juridic, a fost formula majorităţii parohiilor din Germania şi nu numai de a se putea organiza. Dar de aici la situaţia noastră, de la München, prin care un număr restrâns de oameni - care nici nu prea vin la slujbe, care oricum nu se spovedesc şi nici nu se împărtăşesc - decide cadrul vieţii duhovniceşti a celor mulţi, trataţi cu dispreţ în ciuda faptului că ei, concret, contribuie, duminică de duminică, la bunul mers prin cumpărarea de lumânări, prin banii de la tas sau prin mici donaţii, este un drum lung. Pastoral, eu de ei m-am legat, pentru că i-am văzut legaţi de biserică. Nu am putut întreţine orgoliile şi nici satisface pretenţiile obraznice ale unora dintre consilieri, nici să le satisfac pe nevestele şi soacrele lor. A fost, cum se vede, o greşeală strategică. Regret că aţi ajuns la această pseudo-soluţie, în condiţiile în care alegerea Dvs ca preşedinte-interimar al asociaţiei am văzut-o drept adevărata soluţie de intrare a unei parohii conduse până la mine de duhul rebel al înaintaşului meu, care a întreţinut şi după venirea mea o atmosferă sectară, sub ascultarea Bisericii. Credeam că o să fiţi mulţumit de această evoluţie care probează simţului umorului din pedagogia lui Dumnezeu: cei care, acum 17 ani, au dat, la propriu, ierahii afară din biserică - poate şi din pricina inabilităţii lor de a comunica, nu vă judec - V-au primit acum cu urale. Asta spune multe, dacă vreţi să înţelegeţi. Acum, am să Vă comunic punctual obiecţiile mele de slujitor al Altarului de profesor de teologie, de voce a cetăţii de aproape trei decenii, de cetăţean într-un stat de drept:
1. Adunarea Generală din 10 octombrie 2021 a fost marcată de o serie de ilegalităţi. Primo: au fost excluşi de la vot membri vechi şi noi ai asociaţiei, dar au votat unii care, nominal, nu erau membri. Secondo: s-au folosit procurile, care au fost luate în calcul, deşi aveam şi eu cam 60, dar după consultarea cu patru (nu cu unul!) jurişti am înţeles că este o practică ilegală, o stratagemă. Fapt pe care, în zadar, am încercat să îl comunic Adunării pe care aţi prezidat-o. Terzo: nu a putut fi adusă nicio acuzaţie concretă la adresa mea. Pur şi simplu. Concluzia: rezultatele pot fi contestate. Vă aparţine decizia, dacă unii credincioşi, profund scârbiţi de execuţia publică a păstorului lor, dau drumul la calea legală sau nu. Pentru moment, eu i-am oprit, gândindu-mă că nu ne lipseşte un scandal în plus.
2. “Mărinimia" de care daţi dovadă, acceptând să locuiesc mai departe în casa parohială mă copleşeşte. Eu nu am ocupat “abuziv” etajul 1, ci a fost parte a înţelegerii - e, adevărat, verbale - de la bun început. Iarăşi, sunteţi abuziv Dvs în termeni, nu eu în fapt. Cât priveşte ajutorul Consiliului Parohial, am văzut prea bine cum se concretizează acesta. Direct: suspendarea mea antrenează sistarea pe viitor a salariului - pentru moment, pe durata concediului medical, plăteşte casa de asigurări -, ceea ce înseamnă inclusiv sistarea imediată a asigurării mele. Cum să o plătesc eu, direct? Cu alte cuvinte, Vă permiteţi, în cel mai autentic duh creştin, să decideţi, la propriu, de viaţa sau moartea unui om. Or, confruntat cu asemenea abuz, sunt obligat să apelez organele în drept. Iarăşi, Vă aparţine decizia de a suspenda suspendarea. Până atunci, eu aştept din acelaşi motiv: nu vreau să ne facem de minune.
3. Suspendarea aceasta este abuzivă, în termeni bisericeşti şi laici, din pricina faptului că nu a fost precedată de o discuţie, anchetă, analiză sau cum am dori să o mai numim. A venit direct şi intempestiv de sus în jos. Or, aici este o imensă problemă care nu mă mai priveşte doar pe mine: abuzarea de prerogativele episcopale. Din părinte, aţi devenit, spre mâhnirea mea interioară, un dominator. Chiar nu cred că acesta este duhul în care, cu mine sau cu oricine altcineva, în Ţară sau în diaspora, se poate lucra. Aţi devenit episcop, nu V-aţi născut. Aşa cum eu, prin munca mea la catedră, prin studiile publicate şi alte asemenea am parcurs ierarhia academică. O “breaslă”, precum cea a preoţilor, nu poate fi condusă pe termen lung exclusiv prin teroare şi ameninţări. S-a văzut ce produce pe termen lung: lipsa de loialitate. Exact ca în cazul celor care au vorbit fără discernământ în timpul “investigaţiilor” Recorder. Asta Vă doriţi? Şubrezirea şi mai rapidă a imaginii în afară a Bisericii prin cultivarea în interior a unei culturi a ascultării dobitoceşti?
4. Legat de cuvinte - şi va trebui să acceptaţi că le cunosc intim, adică foarte bine -, cum Vă puteţi imagina că îmi puteţi fi “aproape” când mă respingeţi, să fiţi solidari când îmi luaţi baza existenţei, să mă ajutaţi când, de fapt, mă anihilaţi? Bărbăteşte: ştiu că am fost adus în parohia “Bunavestire” peste capetele ierarhiei locale care, însă, la vremea respectivă, fie şi doar pentru o scurtă clipă, a acceptat că nu sunt parte a problemei - pe care aveam să o înţeleg în amploarea ei abia după aceea -, ci parte a soluţiei. Dovadă că m-aţi hirotonit diacon, iar Mitropolitul preot. Tot direct: se leapădă tatăl/mama de fiii lor, indiferent ce năzbâtii fac sau aud că ar fi făcut? Unde este maturitatea duhovnicească despre care tot vorbiţi? Eu evit termenii aceştia, precum duhovnicesc, din pudoare. Tocmai că nu mă simt la înălţimea realităţii pe care o exprimă. Dincolo de frământări, scăderi, încercări, de un singur lucru sunt sigur: nu sunt ticălos. Spun ce gândesc, îmi apăr Biserica, omeneşte vorbind, neacceptând ca Domnul Hristos să fie batjocorit sau caricaturizat şi sunt emoţionat mereu de semnele iubirii lui Dumnezeu. Până la lacrimă.
5. Ce este de făcut? Fără multă vorbă: să revenim la cele pe care mi le-aţi promis, inclusiv în faţa Adunării Generale, pe 10 ale lunii, adică la situaţia, pe care o consider în continuare ca reprezentând soluţia: Dvs preşedinte-interimar al asociaţiei, iar eu parohul unei comunităţi care, de luni de zile, fierbe, ba chiar mă acuză că nu mă apăr mai vehement. Nu este o ameninţare, ci o descriere la firul ierbii a realităţii de care, Vă rog din suflet, să ţineţi cont. În final, culmea ironiei în anul dedicat de Patriarhie pastoraţiei românilor din străinătate: incapacitatea integrării unui preot ca mine, fără să mă laud cu nimic decât cu păcatele, ar trebui să ne dea de gândit. Zidurile se ridică, gazonul se taie, gardul se repară, calendarele se vând, dar cu sufletele, cu sufletele cum rămâne?“
Radu Preda este licenţiat în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1995), iar din anul 2002 este doctor în Teologie. A studiat la Heidelberg (studii doctorale) şi Salonic (studii post-doctorale).
Începând cu anul 2012, teologul Radu Preda este conferenţiar universitar al facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Teologul a condus şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) unde a avut funcţia de preşedinte executiv.
În mai 2019, Radu Preda a fost hirotonit preot la München, la parohia Buna-Vestire. Liturghia în cadrul căreia a avut loc oficierea Tainei Preoţiei a fost săvârşită de către mitropolitul Serafim Joantă al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

5 Foarte interesante amănunte