Teodorovici: În această lună începe noul cadru financiar 2014-2020 cu lansări de proiecte

Teodorovici: În această lună începe noul cadru financiar 2014-2020 cu lansări de proiecte

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, că în această lună va fi demarat noul cadru financiar 2014-2020 cu lansări de proiecte, în special, pentru tineri, de antreprenoriat, chiar și credite pentru burse.

'România va fi unul dintre primele state care va lansa noul cadru financiar, pe zona de tineret, pe zona de cercetare-inovare și pe alte zone de finanțare, astfel încât noul cadru financiar să înceapă efectiv cu dreptul și să nu mai fie în situația de anii trecuți, în care noi ne zbăteam pe la 7-8% ca procente de finanțare. Comisia Europeană a aprobat în august, pentru România, acordul de parteneriat, fiind a 11-a țară din Europa, din cele 28. Este o performanță, dar nu am ieșit nici măcar să ne batem cu pumnul în piept.

Țineți minte ce se vorbea. Dacă întrebați Comisia Europeană, care este percepția Comisiei acum față de România, credeți-mă este una extrem de bună. Dar nu vreau să o spun eu, întrebați dumneavoastră. Este foarte importantă această percepție față de România, pentru că lucrurile s-au schimbat extrem de mult în ultima perioadă' a declarat, în conferință de presă, ministrul Teodorovici.

El a menționat că în ce privește programele operaționale care au fost trimise Comisiei Europene spre aprobare, până la final de an o mare parte din ele vor fi aprobate astfel încât se vor putea chiar și deconta cheltuieli făcute în țară în următorul cadru financiar. România va lansa, astfel, finanțările pentru proiecte cu fonduri operaționale din gestiunea ministerului, adică fostul POSDRU, capital uman, competitivitate, mare infrastructură, alimentele pentru persoanele dezavantajate etc.

'Este esențial să cheltuim această nouă alocare încă din primii ani și să evităm cheltuirea acestora pe finalul perioadei. Este singurul element care ne poate duce la recuperarea decalajelor economice față de alte state membre. Anul acesta deja lansăm finanțări. Capital uman. În special pe cele două axe pentru tineri, sunt 600 de milioane de euro pentru tineri. Le dăm drumul în acest an în noiembrie. Pentru competitivitate, partea de cercetare, sunt deja ghidurile postate pe site pentru consultare publică. România începe cu dreptul următorul capitol financiar. Este foarte important', a precizat ministrul Teodorovici.

Ministrul s-a întâlnit luni cu studenții și cadrele didactice ale Universității Oradea pentru a le solicita proiecte, el informând că există o alocare financiară de 150 de milioane de euro, în programul 'România start-up' prin care se pot primi 25.000 de euro pentru orice idee de start-up de interes. Peste 32.000 de idei de afaceri vor fi finanțate, mai cu seamă cele realizate în asociere între universitate-camere de comerț-companii.

Teodorovici a mai menționat că, într-o viziune mai pragmatică, românii au nevoie de fonduri europene, de un mecanism mai simplu și finanțări mult mai aproape de ceea ce au ca nevoi imediate.

În acest sens, Eugen Teodorovici a precizat că a fost lansat, duminică, un ghid de finanțare foarte util pentru fostele zone industriale din România, gen valea Jiului, Roșia Montană, Oltchim, Arpechim, pentru reconversie profesională, pentru lansarea unei afaceri etc. De asemenea, se vor putea accesa fonduri pentru operațiile copiiilor cu malformații la inimă, precum și pentru cele peste o mie de centre de plasament din România (100 de milioane de euro), pentru a integra copiii în familii sau pentru pregătirea lor de a intra în societate.

'Noi am schimbat abordarea, avem o abordare total pragmatică. Pe de o parte, am vizat simplificarea sistemului, atât cât se poate, dar este foarte important și este o provocare pentru noi să punem banii europeni acolo unde sunt nevoile actuale ale românilor', a declarat ministrul.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod