Tensiunile din Ucraina, mană cerească pentru afacerile lui Mazăre: zeci de nave de croazieră, cu mii de turişti străini, vor acosta la Constanţa în loc de Odesa

Tensiunile din Ucraina, mană cerească pentru afacerile lui Mazăre: zeci de nave de croazieră, cu mii de turişti străini, vor acosta la Constanţa în loc de Odesa

Primul astfel de vapor de croazieră al cărui traseu a fost deviat de la Odesa la Constanţa pe fondul crizei din Ucraina , cu peste 1.000 de pasageri americani, va sosi pe ţărmul românesc chiar în Duminica Paştelui.

Armatorii îşi rerutează navele

"Nava Artania, cu 1.051 de turişti americani, va ajunge duminică la 8 dimineaţa în Portul Constanţa şi va staţiona până seara. Vine de la Varna şi va pleca la Istanbul.
Era programată să ajungă la Odesa, dar din cauza situaţiei tensionate din zonă, armatorii şi echipajul au decis să reruteze nava şi să înlocuiască Odesa cu Constanţa
", a declarat Gheorghe Mărginean, proprietarul agenţiei Karpaten Turism, care va asigura serviciile pe teritoriul României pentru pasagerii americani.

El a afirmat că în această situaţie mai sunt încă alte peste 40 de nave cu pasageri americani sau germani.

Acestea aveau programate croaziere în Europa şi unul dintre porturile în care ar fi trebuit să staţioneze era Odesa, dar din cauza conflictelor din zonă noua destinaţie este Constanţa.

Un plus de 40.000 de turişti

"Odesa a fost scoasă deja din programul de croaziere a peste 40 de nave cu turişti americani sau germani, care au anunţat că vor acosta în cel mai apropiat port maritim, adică la Constanţa.
Dintre acestea, Karpaten se va ocupa de serviciile la sol a 37 de nave, în timpul în care acestea vor staţiona la Constanţa.
Ţinând cont că navele au în medie 1.000 de pasageri, România câştigă 40.000 de turişti în acest context politic nefericit
", a spus Mărginean, citat de Mediafax.

Ce pot face străinii sosiţi astfel în România

Turiştii străini au de ales, pe parcursul zilei în care nava acostează la Constanţa, între o excursie la Bucureşti, una în Deltă, o excursie la Histria sau un tur al oraşului Constanţa, cu degustare de vin la Murfatlar.

Mărginean estimează serviciile la sol pe teritoriul României la aproximativ 100 de euro de pasager, ceea ce înseamnă că cei peste 40.000 de turişti care vor ajunge la Constanţa, în loc de Odesa, vor cheltui în România mai mult de patru milioane de euro.

Peste 120 de escale la Constanţa

În afara navelor de croazieră care vor acosta pe teritoriu românesc din cauza situaţiei politice din Ucraina, Constanţa face parte din traseul obişnuit al altor peste 70 de vapoare.

Conducerea Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa a anunţat la finele lunii martie că la terminalul de pasageri al Portului Constanţa erau anunţate, până la acea dată 74 de escale, iar lista era în continuă actualizare.

În 2013, la terminalul de croaziere al Portului Constanţa au sosit 69 de nave de pasageri, cu 54.616 turişti la bord.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”