Tensiuni la frontiera Macedoniei cu Grecia, unde s-a început construcția unui gard metalic

Tensiuni la frontiera Macedoniei cu Grecia, unde s-a început construcția unui gard metalic

Patru polițiști macedoneni au fost răniți ușor de pietre aruncate de migranți la frontiera cu Grecia, unde Macedonia a început sâmbătă să construiască un gard pentru a controla mai bine afluxul de refugiați, relatează AFP. Polițiștii au fost loviți de pietre aruncate "foarte probabil" de migranți masați de partea greacă a frontierei, potrivit media locală.

Agenția de presă greacă ANA a indicat că poliția a răspuns cu tiruri de grenade asurzitoare. O sursă militară a declarat totuși pentru AFP că situația "este pe cale să se calmeze".

Lungimea gardului care urmează să fie construit nu este cunoscută, dar un fotoreporter al AFP a indicat că armata folosește echipamente grele pentru a ridica o barieră de 2,5 metri înălțime în apropiere de orașul de frontieră Gevgelija.

Macedonia a început în cursul lunii să filtreze migranții în funcție de naționalitate, permițându-le doar celor care vin din țări în conflict, precum Siria, Afganistan și Irak, să-și continue drumul spre Europa Occidentală.

În jur de o mie de persoane — în special iranieni, somalezi, pakistanezi și cetățeni din Bangladesh — erau blocate vineri la frontiera greco-macedoneană, potrivit AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

2 Fiul unui milionar din București, arestat pentru tentativă de omor. Ar fi înjunghiat un tânăr din cauza unei datorii

3 O nouă perdea de fum? / Sub pretextul că „ne cumpără ungurii gazul”, statul a luat două decizii surprinzătoare și periculoase

4 Foarte interesante amănunte

5 Crăciun cu craci antiviagra...