Tenis/Coronavirus: WTA a prelungit suspendarea sezonului până pe 31 iulie

Tenis/Coronavirus: WTA a prelungit suspendarea sezonului până pe 31 iulie

WTA, organizaţia care gestionează circuitul profesionist feminin de tenis, a anunţat vineri că a prelungit suspendarea sezonului până pe 31 iulie, printre competiţiile anulate fiind şi turneul BRD Bucharest Open, prevăzut între 13 şi 19 iulie, care astfel nu va mai avea loc în 2020.

WTA a prelungit până pe 31 iulie suspendarea tuturor turneelor din cauza pandemiei de coronavirus, după ce o decizie identică fusese anunţată tot vineri de omoloaga sa masculină, ATP.

În consecinţă, turneele WTA de la Bastad, Lausanne, Bucureşti şi Jurmala au fost anulate. Sunt căutate noi date pentru turneele de la Karlsruhe şi Palermo. Pe 1 aprilie, WTA anunţase suspendarea sezonului până pe 14 iulie.

"Regretăm acest lucru, însă continuăm să ne bazăm pe experţi medicali care pot stabili când va fi sigur şi posibil să reluăm competiţiile WTA", a declarat un purtător de cuvânt, citat de radioteleviziunea belgiană RTBF.

"Vom continua să urmărim îndeaproape situaţia şi sperăm că vom putea reveni curând pe terenurile de joc", a adăugat el.

Circuitul masculin şi cel feminin sunt suspendate din luna martie. ATP şi WTA vor efectua peste o lună o nouă analiză a situaţiei.

Încă de la începutul lunii aprilie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, declarase, pentru AGERPRES, că turneul BRD Bucharest Open, programat în perioada 13-19 iulie la Arenele BNR din Capitală, nu va mai avea loc în acest an ca urmare a pandemiei de coronavirus.

"Este exclus să se mai ţină turneul feminin BRD Bucharest Open în condiţiile aceste pandemii. De altfel, noi nu mai aveam nicio înţelegere cu proprietarul turneului (n.r. - maghiarul Jeno Marky), pentru că anul trecut semnasem doar pentru un an. Anul acesta pentru organizarea în continuare a turneului la Bucureşti urma să discutăm din nou. Dar nu am făcut-o. Aşa că este exclus să mai organizăm anul acesta, nici nu am apucat să ne aşezăm la masă. Turneul mai figurează pe site-ul WTA, dar e o chestiune din oficiu care a rămas acolo", a spus Cosac.

Întrebat dacă este totuşi posibilă amânarea în toamnă a turneului, vicepreşedintele a răspuns: "Nu, nu ne gândim la aşa ceva. Ţinând cont de ceea ce se întâmplă în toată lumea, nu ne gândim la amânare.Turneul nu se va mai ţine la Bucureşti, asta vă pot spune cu certitudine."

"Pentru 2021 rămâne să discutăm (n.r. - cu proprietarul turneului, maghiarul Jeno Marky) dacă vom mai ţine turneul la Bucureşti", a adăugat George Cosac.

Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, s-a desfăşurat începând cu anul 2014 la Arenele BNR din Capitală, competiţia fiind închiriată de Federaţia Română de Tenis de la maghiarul Jeno Marky, proprietarul licenţei. Contractul dintre Marky şi FRT s-a desfăşurat iniţial pe o perioadă de cinci ani, pentru ultima ediţie, cea din 2019, semnându-se o înţelegere valabilă un an. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...