Tenis/Coronavirus: Turneul de la Wimbledon a fost anulat

Tenis/Coronavirus: Turneul de la Wimbledon a fost anulat

Turneul de tenis de la Wimbledon, programat în intervalul 29 iunie - 12 iulie, a fost anulat, în contextul pandemiei de coronavirus, au anunţat miercuri organizatorii.

''Cu mare regret anunţăm că decizia All England Club, asociaţia care organizează turneul londonez, şi a comitetului de conducere al campionatului este de a anula ediţia din 2020 de la Wimbledon din cauza problemelor de sănătate pe care le implică pandemia de coronavirus. În schimb, următoarea ediţie, a 134-a, va avea loc între 28 iunie şi 11 iulie 2021'', se arată într-un comunicat al All England Lawn Tennis Club (AELTC) citat de Reuters.

Este pentru prima oară când turneul de la Wimbledon este anulat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Wimbledon era al treilea turneu de Mare Şlem al anului, în 2019 acesta fiind câştigat, la individual, de românca Simona Halep (feminin), respectiv sârbul Novak Djokovic (masculin).

Marţi, preşedintele turneului de tenis de la Madrid (Mutua Open), Gerard Tsobanian, spunea că este necesar să se decidă dacă în acest an va mai avea loc vreo competiţie şi să se stabilească dacă punctele distribuite până acum sunt anulate.

''Trebuie fixat un termen limită până la care ATP şi WTA ar putea merge înainte de a declara un an competiţional anulat. Îl ştergem din calendar şi începem din nou. Ceea ce ar trebui făcut este să oprim totul la data de 31 decembrie 2019 şi să reluăm anul competiţional începând cu 1 ianuarie 2021. Atunci nu ar mai exista puncte care să fie distribuite'', afirma Tsobanian într-un interviu publicat de L'Equipe.

El opina că în cazul în care şi turneul de la Wimbledon (29 iunie-12 iulie) va fi anulat, atunci acesta ar fi reperul care ar indica faptul că anul nu mai poate fi continuat.

''Acolo este templul tenisului, este de neatins. Dacă şi acest turneu este anulat, va însemna că nimic nu mai este sigur", a spus Tsobanian.

Mutua Madrid Open, turneu patronat de Ion Ţiriac, se desfăşoară în mod normal la începutul lunii mai.

Săptămâna trecută, organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon, singurul dintre cele patru de Mare Şlem ale sezonului care se dispută pe iarbă, anunţau că vor studia "toate scenariile, inclusiv amânarea sau anularea", din cauza pandemiei de coronavirus, urmând să aibă miercuri o "reuniune de urgenţă".

Anunţul era făcut de All England Tennis Club, organizatorul turneului, preciza atunci că va "continua să evalueze minuţios toate scenariile pentru ediţia 2020 de la Wimbledon", fiind luată în calcul inclusiv posibilitatea ca turneul să nu se mai dispute în acest an.

"Provocarea fără precedent pe care o reprezintă criza Covid-19 continuă să afecteze stilul nostru de viaţă în moduri pe care nu ni le-am putut imagina, iar gândurile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi în Regatul Unit şi în întreaga lume", comenta Richard Lewis, directorul executiv al All England Club.

În urmă cu două săptămâni, organizatorii turneului de la Roland Garros, prevăzut între 24 mai şi 7 iunie, au anunţat spre surpriza generală reprogramarea sa în toamnă, între 20 septembrie şi 4 octombrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...