Tenis/Coronavirus: Turneul de la Roland Garros ar putea începe pe 27 septembrie

Tenis/Coronavirus: Turneul de la Roland Garros ar putea începe pe 27 septembrie

Organizatorii Grand Slam-ului de la Roland Garros au discutat cu forurile de conducere ale tenisului o ajustare a calendarului competiţional, în timp ce media relatează despre amânarea cu o săptămână a turneului, reprogramat între 20 septembrie şi 4 octombrie, relatează Reuters.

''Noi am luat la mijlocul lunii martie decizia de a amâna turneul de la Roland Garros pentru perioada 20 septembrie-4 octombrie. De atunci, am avut discuţii cu forurile internaţionale (ITF, WTA, ATP) privind optimizarea calendarului pentru a doua parte a sezonului, care urmează să finalizat de părţile interesate în curând'', a declarat purtătorul de cuvânt al Federaţiei franceze de tenis (FFT).

Ziarul francez Le Parisien şi site-ul tennis.com au dezvăluit recent că Grand Slam-ul pe zgură va începe cu o săptămână mai târziu, pe 27 septembrie.

Decizia FFT de amânare a turneului pe zgură de la Roland Garros, programat iniţial între 27 mai şi 7 iunie, din cauza pandemiei de coronavirus, a fost criticată pentru că noile date se suprapun cu turneele de hard.

Amânarea cu o săptămână a turneului de la Roland Garros ar fi o decizie de bun simţ, pentru că ar lăsa o pauză de două săptămâni între sfârşitul turneului US Open şi startul turneului parizian. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen