Tenis: Ucraineanca Svitolina, învingătoare în faţa rusoaicei Potapova la Monterrey (WTA), donează armatei câştigurile sale

Tenis: Ucraineanca Svitolina, învingătoare în faţa rusoaicei Potapova la Monterrey (WTA), donează armatei câştigurile sale

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, învingătoare marţi în faţa rusoaicei Anastasia Potapova în primul tur al turneului WTA de la Monterrey (Mexic), a declarat că va dona toate câştigurile obţinute la această competiţie armatei ucrainene, informează AFP.

"Am o misiune pentru ţara mea. Toate primele pe care le câştig aici vor ajunge la armata ţării mele. Vă mulţumesc pentru susţinere", a spus Svitolina, îmbrăcată într-un tricou în culorile naţionale ale Ucrainei (albastru şi galben), sub aplauzele publicului, după victoria cu 6-1, 6-2 în faţa rusoaicei de 20 de ani, numărul 81 mondial.

Svitolina (locul 15 WTA) a intenţionat într-o primă fază să boicoteze meciul, pentru a protesta împotriva invaziei ţării sale de către Rusia. Svitolina avertizase că va refuza să joace contra rusoaicelor sau jucătoarelor din Belarus, cu excepţia cazurilor în care acestea vor juca sub culori neutre.

ATP şi WTA au indicat, într-un comunicat, că rusoaicele şi belarusele vor putea continua să participe la turnee, dar sub drapel neutru.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?