Tenis: Turneul WTA de la Indian Wells - Serena Williams rămâne ambiţioasă

Tenis: Turneul WTA de la Indian Wells - Serena Williams rămâne ambiţioasă

Pentru turneul feminin care debutează miercuri la Indian Wells, o singură întrebare îşi pun observatorii: ce speră Serena Williams, devenită mamă în septembrie anul trecut, la revenirea sa după mai mult de un an de absenţă?

''Sunt nerăbdătoare, toată lumea trebuie să aibă ambiţii mari la Indian Wells, inclusiv eu'', a spus jucătoarea americană de tenis.

La 36 de ani, Serena Williams, câştigătoare a 23 de titluri de Mare Şlem, nu a mai apărut în circuitul WTA de peste un an.

Ea a disputat două turnee demonstrative, la Dubai în decembrie şi la New York luni, precum şi un dublu fără miză în primul tur al Fed Cup săptămâna trecută, însă, potrivit antrenorului său Patrick Mouratoglou, revenirea sa după naşterea micuţei Alexis Olympia şi complicaţiile medicale postnatale reprezintă ''cea mai mare provocare din cariera ei''.

''Ea ştie că pentru revenirea la cel mai bun nivel al său este nevoie de timp, mai sunt încă trei turnee de Mare Şlem în 2018, acestea vor fi cele trei obiective ale anului pentru ea'', a explicat Mouratoglou pe site-ul WTA.

În primul său meci de la Indian Wells, Serena Williams o va întâlni sâmbătă pe kazaha Zarina Dias, nr. 53 mondial, pe care a învins-o în cele două confruntări ale lor. AGERPRES (autor: Teodora Oprea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?