Tenis: Turneul ATP de la Indian Wells - Federer l-a învins pe Nadal; Djokovic, eliminat de Kyrgios
Tenismanul elvețian Roger Federer s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (Statele Unite), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, învingându-l în două seturi, 6-2, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, într-o partidă disputată miercuri.
Federer, numărul 10 mondial, nu i-a lăsat nicio șansă marelui său rival (6 ATP), în fața căruia s-a impus în ceva mai mult de o oră de joc, reușind în total 26 de lovituri câștigătoare.
Această a 36-a confruntare între doi dintre cei mai buni jucători din istoria tenisului nu s-a ridicat însă la nivelul precedentului lor duel, care a avut loc în luna ianuarie, în finala Openului Australiei, câștigată în cinci seturi de Federer (6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3), care și-a trecut cu această ocazie în palmares al 18-lea său titlu de Mare Șlem, un record pentru tenisul masculin.
Nadal continuă să domine bilanțul confruntărilor directe, cu 23 de victorii față de cele 13 ale elvețianului, dar este pentru prima oară când Federer reușește să câștige trei meciuri consecutive în fața ibericului, singurul jucător care are în palmares 9 titluri la Roland Garros.
În turul următor, Roger Federer (35 ani) îl va avea ca adversar pe australianul Nick Kyrgios, ocupantul locului 16 în ierarhia ATP, care l-a învins pentru a doua oară în două săptămâni pe sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial, în fața căruia s-a impus miercuri, cu 6-4, 7-6 (7/3), după o oră și 52 minute de joc.
Kyrgios (21 ani), care îl învinsese pe Djokovic și în urmă cu două săptămâni la Acapulco (Mexic), s-a calificat cu această ocazie pentru a treia oară în cariera sa în sferturile de finală ale unui turneu Masters 1.000, după ce a mai reușit această performanță anul trecut, la Miami și Madrid.
Rezultate — optimi de finală:
Pablo Carreno Busta (Spania/N.21) — Dusan Lajovic (Serbia) 6-4, 7-6 (7/5)
Pablo Cuevas (Uruguay/N.27) — David Goffin (Belgia/N.11) 6-3, 3-6, 6-3
Stan Wawrinka (Elveția/N.3) — Yoshihito Nishioka (Japonia) 3-6, 6-3, 7-6 (7/4)
Dominic Thiem (Austria/N.8) — Gael Monfils (Franța/N.10) 6-3, 6-2
Jack Sock (SUA/N.17) — Malek Jaziri (Tunisia) 4-6, 7-6 (7/1), 7-5
Kei Nishikori (Japonia/N.4) — Donald Young (SUA) 6-2, 6-4
Roger Federer (Elveția/N.9) — Rafael Nadal (Spania/N.5) 6-2, 6-3
Nick Kyrgios (Australia/N.15) — Novak Djokovic (Serbia/N.2) 6-4, 7-6 (7/3)
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)