Tenis: Trei românce, în calificări la Wimbledon

Tenis: Trei românce, în calificări la Wimbledon

Trei românce vor lua startul marți în calificările pentru tabloul principal de simplu al turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al doilea de Mare Șlem al anului, Patricia Țig, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu.

Patricia Țig (22 ani, 118 WTA), cap de serie numărul 17, va juca în primul tur preliminar cu rusoaica Anastasia Potapova (16 ani, 294 WTA).

Mihaela Buzărnescu (29 ani, 213 WTA), care vine după zece victorii consecutive și două titluri ITF de 60.000 de dolari, la Hodmezovasarhely (Ungaria, zgură) și Izmir (Turcia, hard), o va înfrunta pe olandeza Arantxa Rus (26 ani, 156 WTA).

Irina Bara (22 ani, 211 WTA) o are ca adversară pe austriaca Barbara Haas (22 ani, 178 WTA). Cele două s-au mai întâlnit în 2015, în prima rundă a unui turneu ITF la Sofia (25.000 dolari), Haas câștigând cu 4-6, 6-4, 6-1.

România va avea cinci jucătoare direct pe tabloul principal de simplu la Wimbledon, Simona Halep, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan (premieră pentru ea).

Dacă în calificările masculine nu evoluează niciun român, în schimb Marius Copil a intrat direct pe tabloul principal, o premieră pentru el la un turneu de Mare Șlem.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”