Tenis: Tecău şi Rojer au ratat calificarea în finala probei masculine de dublu la US Open

Tenis: Tecău şi Rojer au ratat calificarea în finala probei masculine de dublu la US Open

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer a fost învinsă de cuplul Mate Pavic (Croaţia)/Bruno Soares (Brazilia) cu 6-4, 7-5, marţi, în semifinalele probei masculine de dublu la turneul de tenis US Open, care are loc la arenele Flushing Meadows din New York.

Tecău şi Rojer s-au înclinat după o oră şi 24 de minute.

Cei doi au pierdut anul trecut în primul tur, dar în 2017 au cucerit titlul la US Open.

Tecău şi partenerul său au început mai greu meciul şi au fost conduşi cu 2-0 de Pavic şi Soares, care şi-au păstrat avantajul până la capătul primului set (6-4). În actul secund, s-a mers cu serviciul, dar Tecău şi Rojer au reuşit să se desprindă la 5-3 şi au avut o minge de set la 5-4, dar în cele din urmă s-au înclinat cu 5-7, după patru ghemuri pierdute la rând.

Tecău şi Rojer au comis 6 dublu greşeli în acest meci, în timp ce Pavic şi Bruno Soares au încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli. Învingătorii au avut 30 de mingi direct câştigătoare şi 7 erori neforţate, în timp ce perechea româno-olandeză a totalizat 31 de winners şi 9 erori neprovocate.

Cele două perechi erau la egalitate în meciurile directe înaintea duelului de la US Open: Tecău şi Rojer s-au impus în primul tur la Washington, cu 7-6 (9), 2-6, 10-7, în 2019, iar Pavic şi Soares au câştigat cu 6-2, 7-5, în semifinale la Stockholm, tot în 2019.

Tecău şi Rojer vor primi un cec de 130.000 de dolari şi 360 de puncte ATP la dublu pentru participare.

În finală, Pavic şi Soares vor înfrunta perechea Wesley Koolhof (Olanda)/Nikola Mektic (Croaţia), care a dispus în penultimul act de favoriţii numărul trei, Rajeev Ram (SUA)/Joe Salisbury (Marea Britanie), cu 7-6 (3), 6-4
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…