Tenis: Tecău despre titlul la US Open - Am muncit mult, nu doream să fim câștigători de un singur Grand Slam
Jucătorul de tenis Horia Tecău a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că a muncit mult pentru câștigarea titlului în proba de dublu la US Open, precizând că nu dorea să fie câștigător de un singur Grand Slam.
"Am crezut tot timpul că putem obține un rezultat bun la un Grand Slam. Într-adevăr, în ultimele luni nu am fost în formă, dar a fost plăcut să ne regăsim exact la US Open. Am trăit intens, acest turneu înseamnă la fel de mult, dacă nu chiar mai mult decât primul Grand Slam (n.r. — Wimbledon în 2015). Acum ne doream foarte mult să nu fim câștigători de un singur Grand Slam. Am muncit foarte mult pentru a juca din nou o finală de Grand Slam, iar experiența din 2015 ne-a ajutat să câștigăm. Australian Open e următorul, dar până atunci mai sunt destule turnee pe care vrem să le câștigăm. Am o vitrină unde țin trofeele cele mai importante, acum vreau să mai adaug câteva. Trofeul de la US Open l-am lăsat acolo pentru a fi gravat și probabil că ni-l vor trimite prin luna noiembrie", a spus Tecău, înaintea plecării spre Viena pentru meciul de Cupa Davis cu Austria.
Tecău susține că nu va juca și în proba de simplu, așa cum i-a recomandat Ilie Năstase: "Aș fi departe de câștigarea unui turneu de Grand Slam la simplu. Nu mă apuc de jucat simplu, sunt fericit și mulțumit de cum evoluează lucrurile la dublu. Îmi face plăcere să joc dublu. Să mă întorc acum și să joc simplu mi-ar fi foarte greu".
El a menționat că Simona Halep poate oricând să câștige un titlu de Grand Slam. "Fiecare Grand Slam care urmează îl poate câștiga. Simona e foarte aproape de locul 1 mondial, are o formă constantă și cu fiecare finală jucată are mai multă experiență. Am încredere că va veni un titlu de Grand Slam și pentru ea", a adăugat el.
În ceea ce privește meciul de Cupa Davis cu Austria, Tecău a menționat că va fi mai mult antrenor decât jucător în această întâlnire. "Este o provocare pentru noi pentru că avem o echipă tânără. Vrem să fim aproape de această nouă generație, prin sfaturi, prin antrenamente. Va fi o provocare și pentru mine să fiu mai mult antrenor decât jucător săptămâna asta. Va fi plăcut, nivelul colegilor este bun și le lipsește foarte puțin ca să facă următorul pas. Sper să-i pot ajuta. Pentru mine peste câțiva ani va urma o carieră de antrenor, așa că această experiență mă va ajuta și pe mine", a afirmat el.
"Nu ar fi o minune să câștigăm acolo, ar fi însă o mare, mare surpriză. Austriecii vin cu cea mai bună echipă, am vorbit cu Thiem la New York și mi-a spus că joacă. Se joacă și pe zgură, suprafața care îi place, așa că va fi un meci extrem de dificil pentru noi. Va fi însă meci fără presiune, scopul va fi construirea unei noi echipe", a adăugat Horia Tecău.
Întâlnirea dintre echipele României și Austriei, din turul I al barajului pentru menținerea în Grupa I valorică a zonei Europa/Africa a Cupei Davis, va avea loc în perioada 15-17 septembrie, la Wels, pe zgură.
Echipa României este alcătuită din Dragoș Dima, Nicolae Frunză, Bogdan Borza și Horia Tecău, căpitanul Andrei Pavel neavându-i la dispoziție pe Marius Copil, cel mai bun tenisman român la simplu (87 ATP), pe Adrian Ungur și Florin Mergea.
Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer a câștigat pe 8 septembrie titlul în proba masculină de dublu din cadrul turneului de tenis US Open , ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins cuplul spaniol Feliciano Lopez/Marc Lopez, cu 6-4, 6-3, în finala desfășurată la arenele Flushing Meadows din New York.
Tecău și Rojer și-au trecut astfel în palmares al doilea lor titlu de Mare Șlem, după cel de la Wimbledon, câștigat în 2015.
AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Teodora Oprea, editor online: Ada Vîlceanu)