Tenis: ''Sunt foarte motivat'', spune Federer

Tenis: ''Sunt foarte motivat'', spune Federer

"Sunt foarte motivat", a declarat elveţianul Roger Federer, care nu a mai apărut pe un teren de tenis după ce a fost învins anul trecut în sferturi de finală la Wimbledon, el având nevoie de o a treia operaţie la genunchiul drept, scrie L'Equipe.

În noiembrie, Federer a explicat deja că nu trebuie aşteptată revenirea sa în competiţie înainte de vara lui 2022. El a privit luna trecută de pe canapea cum Rafael Nadal s-a impus la Australian Open şi l-a depăşit în ce priveşte numărul turneelor de Mare Şlem câştigate (21).

Deocamdată, nu a fost stabilită o dată pentru revenirea elveţianului, dar este clar că el nu va juca la Roland Garros şi există mari îndoieli şi în legătură cu Wimbledon, turneul său preferat.

"Lunile următoare vor fi foarte interesante şi importante pentru mine. Cred că voi avea o idee mult mai clară în aprilie, voi şti cum stau cu corpul meu", a explicat el într-un interviu acordat unuia din sponsorii săi, banca Credit Suisse.

Federer a spus că este departe de a fi refăcut: "Încă nu pot alerga. Nu pot face starturi sau opriri bruşte. Sper că voi putea începe asta peste câteva săptămâni şi vom vedea cum reacţionează corpul."

Tenismanul, în vârstă de 40 de ani, nu a renunţat la hotărârea de a juca în circuitul ATP în 2022: "Sunt foarte motivat. Mâine (miercuri - n. r.) reiau munca în sală. Muncesc cât îmi este permis. Chiar dacă totul merge încet, sunt momente plăcute. Mi-ar plăcea să fac mai mult, însă medicii nu-mi dau voie." AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen