Tenis: Spanioloaica Paula Badosa a câştigat turneul de la Indian Wells (WTA)

Tenis: Spanioloaica Paula Badosa a câştigat turneul de la Indian Wells (WTA)

Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, numărul 26 mondial, a câştigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 8.150.470 de dolari, întrecând-o în finală pe belarusa Victoria Azarenka, cu 7-6 (7/5), 2-6, 7-6 (7/2), după 3 ore şi 4 minute, informează AFP.

Badosa (23 ani), una dintre revelaţiile anului, şi-a adjudecat al doilea titlu din carieră, după cel câştigat la Belgrad în cursul acestui an.

Înaintea finalei de duminică, Badosa nu pierduse niciun set în acest turneu disputat în deşertul californian, la prima sa participare.

La rândul ei, Azarenka (32 WTA) a ratat şansa de a deveni singura jucătoare câştigătoare a trei ediţii la acest turneu, după victoriile din 2012 şi 2016. Dubla laureată la Openul Australiei şi finalista US Open din 2020, în vârstă de 32 de ani, nu a câştigat niciun turneu în 2021.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!