Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în turul al doilea la Indian Wells (WTA)

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în turul al doilea la Indian Wells (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Venus Williams, cap de serie numărul opt, cu 6-3, 6-4, sâmbătă, în runda a doua a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.

Williams (37 ani, 8 WTA) s-a impus fără probleme, după o oră şi 20 de minute.

Venus a dominat primul set şi a câştigat cu 6-3, după ce a condus aproape permanent. În actul secund, Cîrstea a evoluat mai bine, a condus cu 2-0 şi 3-1, ratând o şansă de a face 3-0. Williams a reuşit apoi patru ghemuri la rând şi a preluat conducerea (5-3), Sorana a făcut un break, dar apoi şi-a pierdut din nou serviciul şi meciul.

Cîrstea (27 ani, 35 WTA) a avut 5 aşi, a comis 6 duble greşeli, a reuşit 15 winners şi a făcut 29 de erori neforţate. Williams nu a avut niciun as, a comis 3 duble greşeli, a adunat 13 winners şi a făcut 23 de erori neprovocate.

Sorana va primi pentru participare un cec de 25.465 dolari şi 35 de puncte. Williams se impusese şi în prima lor confrunta, în 2010, în turul al doilea la Miami, cu 6-4, 6-3.
AGERPRES 


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

3 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

4 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

5 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie