Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în turul al doilea la Dubai (WTA)

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în turul al doilea la Dubai (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de estoniana Anett Kontaveit, cap de serie numărul 15, cu 6-4, 7-5, marţi, în runda a doua a turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 1.835.490 dolari.

Cîrstea (30 ani, 67 WTA) s-a înclinat după o oră şi 42 de minute.

Românca a început bine meciul şi a condus cu 2-0, dar apoi a pierdut patru ghemuri la rând. Cîrstea a reuşit un break şi a egalat, 4-4, a irosit o minge de break la acest scor, iar Kontaveit şi-a făcut serviciul şi a încheiat setul cu 6-4, cu un nou break.

În actul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 5-5, Cîrstea salvând o minge de meci în ghemul 10, după care Kontaveit şi-a făcut serviciul, obţinând victoria cu un break parafat de o dublă greşeală a Soranei.

Cîrstea a avut 4 aşi şi 5 duble greşeli, în timp ce Kontaveit a încheiat cu 2 aşi şi 3 duble greşeli. Ambele jucătoare au comis numeroase erori neprovocate.

Kontaveit (25 ani, 24 WTA) s-a impus şi în primele două dueluri directe de până acum, cu 6-4, 6-4, în 2016, la Poitiers, în primul tur, şi cu 6-1, 6-3, anul trecut, chiar la Dubai, în primul tur.

Sorana Cîrstea va primi un cec de 13.300 dolari şi 60 de puncte WTA.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen