Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Chicago (WTA)

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Chicago (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, a treia favorită, a fost învinsă de cehoaica Tereza Martincova cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, luni, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Chicago, dotat cu premii totale de 253.358 de dolari.

Sorana Cîrstea (31 ani, 38 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 58 min) în faţa unei adversare (26 ani, 60 WTA) care a servit mai bine.

Singurul duel anterior dintre ele s-a consumat în 2015, la un turneu ITF la Praga, românca impunându-se în primul tur, cu 6-1, 6-1.

Cîrstea va primi pentru participare un cec de 2.675 de dolari şi un punct WTA.

Ana Bogdan, în schimb, s-a calificat în optimile de finală , după abandonul britanicei Heather Watson, la scorul de 6-2, 1-0.

La dublu, Raluca Olaru şi ucraineanca Nadia Kicenok, favoritele numărul trei, au câştigat primul set cu 6-2, iar apoi meciul cu perechea Viktorija Golubic (Elveţia)/Tamara Zidansek (Slovenia) a fost întrerupt.

''Veterana'' americană Venus Williams (41 ani) a fost învinsă în prima rundă de taiwaneza Su-Wei Hsieh, cu 6-2, 6-3.

Venus, ajunsă pe locul 147 în lume, are în acest sezon doar trei victorii şi nu mai puţin de nouă înfrângeri, cu o săptămână înainte de a disputa cel de-al 23-lea US Open din carieră, graţie unui wildcard.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur la Chicago:
Fiona Ferro (Franţa) - Aldila Sutjiadi (Indonezia) 4-6, 7-5, 6-1
Kristina Mladenovic (Franţa/N.7) - Zarina Dias (Kazahstan) 6-2, 7-6 (7/3)
Rebecca Peterson (Suedia) - Marie Bouzkova (Cehia) 7-6 (11/9), 7-6 (8/6)
Viktorija Golubic (Elveţia/N.6) - Maria Camila Osorio (Columbia) 7-6 (7/5), 6-3
Ana Bogdan (România) - Heather Watson (Marea Britanie) 6-2, 1-0 (abandon Watson)
Marketa Vondrousova (Cehia/N.5) - Quinn Gleason (SUA) 6-2, 6-0
Alison van Uytvanck (Belgia) - Nao Hibino (Japonia) 6-1, 6-3
Alize Cornet (Franţa/N.9) - Ann Li (SUA) 6-7 (8/10), 6-0, 6-4
Su-Wei Hsieh (Taiwan) - Venus Williams (SUA) 6-2, 6-3
Tereza Martincova (Cehia) - Sorana Cîrstea (România/N.3) 3-6, 6-3, 6-2
Elina Svitolina (Ucraina/N.1) - Clara Burel (Franţa) 5-7, 6-1, 2-0 (abandon Burel)
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”