Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Veronika Kudermetova în semifinalele turneului WTA de la Istanbul

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Veronika Kudermetova în semifinalele turneului WTA de la Istanbul

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, deţinătoarea titlului, a fost învinsă de rusoaica Veronika Kudermetova cu 6-3, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA 250 de la Istanbul, dotat cu premii totale de 239.477 de dolari.

Cîrstea (32 ani, 24 WTA), a doua favorită, s-a înclinat după o oră şi 23 de minute în faţa favoritei numărul trei ((24 ani, 29 WTA).

Sorana Cîrstea a greşit destul mult în acest meci în care în primul set a pierdut patru ghemuri la rând (de la 3-2 la 3-6), iar în al doilra a fost condusă cu 4-2 şi 5-2.

Cîrstea o conduce pe Kudermetova (24 ani, 29 WTA) cu 2-1 în meciurile directe, după ce a învins-o în 2016 în sferturi la Biarritz, cu 6-1, 6-4, şi în 2021, în primul tur la US Open, cu 7-6 (5), 3-6, 6-0.

Cîrstea s-a ales cu un cec de 10.100 dolari şi 110 puncte WTA.

În finală, Kudermetova o va înfrunta pe conaţionala Anastasia Potapova, care a dispus în penultimul act de kazaha Iulia Putinţeva, cu 6-2, 2-6, 6-2.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin