Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Kasatkina, în turul al doilea la Madrid (WTA)

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Kasatkina, în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-3, 6-1, marţi, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.685.828 euro.

Kasatkina (21 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, s-a impus după doar 62 de minute de joc efectiv în faţa Soranei (28 ani, 36 WTA), la prima lor confruntare.

Cîrstea a fost condusă în primul set cu 2-0, dar apoi a reuşit să câştige trei ghemuri consecutive. Rusoaica a dominat a doua parte a setului, pe care l-a câştigat cu 6-3.

Actul secund a fost întrerupt de ploaie după primul ghem, adjudecat de Kasatkina. Rusoaica a controlat ostilităţile la reluarea jocului şi s-a impus cu un sec 6-1.

Cîrstea va primi un cec de 36.775 euro şi 65 de puncte WTA, ea fiind programată să joace şi la dublu, alături de Sara Sorribes Tormo (Spania), ele având adversare de top, Julia Goerges (Germania) şi Karolina Pliskova (Cehia).

Tot marţi, Simona Halep s-a calificat în optimi la Madrid, după 6-0, 6-3 cu belgianca Elise Mertens.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 O informație care dă fiori...

2 „Greu de priceput de către șarlatanii politicii mondiale” / Alin Teodorescu explică de ce taxele lui Trump sunt periculoase pentru economia SUA

3 VIDEO Emil Hurezeanu a întârziat la poza de grup și a venit fugind în aplauzele ironice ale celorlalți la reuniunea NATO

4 Ce se întâmplă? / Un nou fenomen pe TikTok: „Putin” se adresează „personal” românilor de pe conturi care îl susțineau pe Georgescu!

5 ALERTĂ O firmă înființată în decembrie 2024, cu multiple legături spre fugarul Sebastian Ghiță, a depus ofertă pentru a câștiga un contract de 743 de …