Tenis: Sorana Cîrstea a pierdut un meci maraton în turul al doilea la Indian Wells (125K)

Tenis: Sorana Cîrstea a pierdut un meci maraton în turul al doilea la Indian Wells (125K)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Kristie Ahn (SUA), cu 7-6 (4), 3-6, 6-3, miercuri, în runda a doua a turneului de la Indian Wells (125K Series), dotat cu premii totale de 162.480 dolari, la capătul unui meci maraton.

Cîrstea (28 ani, 98 WTA), cap de serie numărul 16, a fost întrecută de Ahn (26 ani), o jucătoare mai slab clasată (196 WTA), după trei ore şi 31 de minute. Românca şi-a creat nu mai puţin de 24 de mingi de break, dar nu a fructificat decât 5.

Sorana Cîrstea, care a pierdut şi în primul tur la dublu, va primi un cec de 1.575 dolari şi 8 puncte WTA pentru evoluţia de la simplu, unde a intrat direct în turul secund.

Turneul 125K de la Indian Wells precede turneul BNP Paribas Open, categoria Premier Mandatory, care are loc tot în staţiunea californiană între 6 şi 17 martie, cu premii de peste 9 milioane de dolari.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

4 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”