Tenis: Simona Halep şi Sorana Cîrstea, vecine în clasamentul WTA, pe locurile 26-27

Tenis: Simona Halep şi Sorana Cîrstea, vecine în clasamentul WTA, pe locurile 26-27

Româncele Simona Halep şi Sorana Cîrstea sunt vecine în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis dat publicităţii luni, pe locurile 26, respectiv 27, după ce Cîrstea a atins semifinalele turneului de la Lyon.

Halep şi Cîrstea sunt despărţite de 57 de puncte, astfel că evoluţiile lor de la Indian Wells, următorul turneu la care vor participa, vor avea însemnătate pentru ierarhia care va fi publicată peste două săptămâni. Halep a urcat un loc faţă de săptămâna precedentă, iar Cîrstea a urcat trei poziţii.

Podiumul este neschimbat în clasamentul mondial, australianca Ashleigh Barty având peste 2.900 de puncte avans faţă de belarusa cehoaica Barbora Krejcikova, în timp ce pe locul al treilea se află belarusa Arina Sabalenka.

Leylah Fernandez (Canada) se menţine pe 21 după titlul cucerit la Monterrey, iar chinezoaica Shuai Zhang a reuşit un salt de 23 de locuri şi se află pe 41 după trofeul câştigat la Lyon. Ucraineanca Daiana Iastremska, finalistă la Lyon, a urcat 37 de locuri şi este acum pe 103.

România are în continuare şase reprezentante în top 100, Gabriela Ruse fiind pe 57 (+1), Jaqueline Cristian pe 65 (staţionare), Irina Begu pe 72 (-16), iar Ana Bogdan pe 93 (+4).

La dublu, doar cinci românce mai sunt în top 100, Raluca Olaru pe 36 (+1), Monica Niculescu pe 46 (+4), Irina Begu pe 52 (+1), Irina Bara pe 68 (+3), Gabriela Ruse pe 97 (-1), în timp ce Andreea Mitu a coborât pe 104 (-7).

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 7.980 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 5.073
3 (3). Arina Sabalenka (Belarus) 4.853
4 (4). Iga Swiatek (Polonia) 4.776
5 (5). Anett Kontaveit (Estonia) 4.721
6 (7). Maria Sakkari (Grecia) 4.436
7 (6). Paula Badosa (Spania) 4.424
8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 4.242
9 (9). Garbine Muguruza (Spania) 3.235
10 (10). Ons Jabeur (Tunisia) 3.065
.......................................................
26 (27). Simona Halep 1.832
27 (30). Sorana Cîrstea 1.775
57 (58). Elena-Gabriela Ruse 1.052
65 (65). Jaqueline Cristian 943
72 (56). Irina-Camelia Begu 900
93 (97). Ana Bogdan 710
116 (114). Irina Bara 555
117 (122). Mihaela Buzărnescu 550
159 (161). Alexandra Cadanţu-Ignatik 404
235 (236). Irina Fetecău 282
245 (244). Cristina Dinu 274
247 (247). Gabriela Lee 272
...

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.625 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 8.005
3 (3). Elise Mertens (Belgia) 7.040
4 (4). Shuko Aoyama (Japonia) 5.455
5 (5). Ena Shibahara (Japonia) 5.295
6 (6). Veronika Kudermetova (Rusia) 5.150
7 (7). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 4.985
8 (8). Shuai Zhang (China) 4.945
9 (9). Gabriela Dabrowski (Canada) 4.390
10 (10). Cori Gauff (SUA) 3.745
..................................................
36 (37). Raluca Olaru 1.965
46 (50). Monica Niculescu 1.678
52 (53). Irina-Camelia Begu 1.513
68 (71). Irina Bara 1.166
97 (96). Elena-Gabriela Ruse 956
104 (97). Andreea Mitu 911
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!