Tenis: Simona Halep, nominalizată în ancheta pentru cea mai bună jucătoare a lunii februarie (WTA)

Tenis: Simona Halep, nominalizată în ancheta pentru cea mai bună jucătoare a lunii februarie (WTA)

Românca Simona Halep, numărul doi mondial, a fost nominalizată, alături de alte trei sportive, în ancheta pentru cea mai bună jucătoare de tenis a lunii februarie în circuitul profesionist, potrivit site-ului WTA.

Contracandidatele româncei în ancheta WTA sunt belgianca Elise Mertens, elveţianca Belinda Bencic şi cehoaica Petra Kvitova.

Simona Halep a jucat nouă meciuri în 13 zile în Orientul Mijlociu, disputând finala la Doha şi atingând sferturile de finală la Dubai. După ce a pierdut primul loc în clasamentul mondial la finalul turneului Australian Open, Halep a revenit pe locul secund în urma rezultatelor din februarie. Singurele sale înfrângeri au venit în faţa viitoarelor campioane de la Doha (Mertens), respectiv Dubai (Bencic).

Elise Mertens a cucerit cel mai important titlu al carierei, cel dintâi pentru ea de nivel Premier, la Qatar Total Open. În drumul spre trofeu, Mertens a reuşit trei victorii în faţa unor jucătoare de top 10, olandeza Kiki Bertens, germanca Angelique Kerber şi Simona Halep, trecându-şi în palmares al cincilea titlu WTA.

Belinda Bencic şi-a anunţat revenirea în elita WTA prin titlul de la Dubai, primul de categoria Premier 5, venit în urma a patru victorii contra unor jucătoare din top 10: belarusa Arina Sabalenka (în faţa căreia a salvat şase mingi de meci), Simona Halep, ucraineanca Elina Svitolina şi Petra Kvitova. Fostul număr 7 mondial a revenit în top 30 pentru prima oară din septembrie 2016.

Petra Kvitova, care în ianuarie a jucat finala la Australian Open, a jucat sferturi la Sankt Petersburg, iar la Dubai a disputat a treia sa finală din acest an.

Iubitorii tenisului pot vota până joi în această anchetă pe site-ul WTA, iar câştigătoarea va fi anunţată vineri. În ianuarie, cea mai bună jucătoare din circuit a fost aleasă japoneza Naomi Osaka, nimeni alta decât campioana de la Australian Open.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”