Tenis: Simona Halep, calificată în sferturi la Gippsland Trophy (WTA)
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne, dotat cu premii totale de 565.530 dolari, după ce a învins-o pe germanca Laura Siegemund cu 6-2, 6-4.
Halep (29 ani), principala favorită, a obţinut victoria după o oră şi 33 de minute.
Fostul lider mondial a început în forţă jocul şi a condus cu 4-0, încheind primul set cu 6-2, după 39 de minute.
Siegemund, care a dat semne de reviriment din finalul primului set, a început bine actul secund, şi pe fondul unor erori comise de Halep, conducând cu 2-0. Simona Halep a reuşit să redreseze situaţia şi a egalat, 2-2. Fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul de două ori, iar la 4-4, Halep a reuşit un break care s-a dovedit a fi decisiv, încheind conturile cu 6-4.
Halep a încheiat meciul cu 3 aşi şi o dublă greşeală, Siegemund a avut un singur as, comiţând 5 duble greşeli. Românca a fost superioară la ambele servicii şi nu a permis adversarei să facă decât un singur break din şase oportunităţi, în timp ce Halep a reuşit patru break-uri.
Cele două jucătoare sunt la egalitate acum în meciurile directe, 2-2. Siegemund a învins-o pe Halep în doi ani consecutivi la Stuttgart, în 2016 în optimi, cu 6-1, 6-2, iar în 2017, în semifinale, cu 6-4, 7-5. Primul succes al Simonei a venit la mai puţin de o lună de la ultima înfrângere, cu 6-4, 6-4, la Roma, în turul al doilea (2017).
Halep şi-a asigurat un cec de 8.770 dolari şi 100 de puncte WTA.
Următoarea adversară a Simonei Halep va fi rusoaica Ekaterina Alexandrova (26 ani, 33 WTA), care a învins-o pe campioana de la Roland Garros, poloneza Iga Swiatek, a şasea favorită, cu 6-4, 6-2.
Halep şi Alexandrova s-au întâlnit de două ori, fiecare având câte o victorie: Simona a câştigat în august 2019, în turul al doilea la Cincinnati, cu 3-6, 7-5, 6-4, iar Ekaterina s-a impus în octombrie, acelaşi an, la Beijing, în turul al doilea, cu 6-2, 6-3.
Tot miercuri, Irina Begu a trecut de britanica Johanna Konta, a cincea favorită, cu 4-6, 7-6 (10), 7-6 (4), şi va juca în sferturi cu japoneza Naomi Osaka.
Halep va mai juca miercuri şi la dublu, alături de australianca Daria Gavrilova, împotriva perechii Gabriela Dabrowski/Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul trei.
AGERPRES