Tenis: Simona Halep, calificată în optimile turneului WTA de la Beijing
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, marți, în optimile turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari, după ce adversara sa, Magdalena Rybarikova (Slovacia), a abandonat în runda a doua, la scorul de 6-1, 2-1.
Rybarikova s-a retras din motive medicale după 58 de minute de joc, iar Halep (26 ani), a doua favorită, o va înfrunta în optimi pe rusoaica Maria Șarapova.
Românca a profitat de numeroasele erori ale adversarei și a luat primul set cu 6-1, după ce a condus cu 5-0. În actul secund, Rybarikova a reușit să câștige primul ghem după ce Halep a avut 40-0, dar apoi Simona și-a făcut serviciul și a reușit break-ul, moment în care jucătoarea din Slovacia a cerut intervenția medicului, renunțând apoi să mai joace.
Halep și-a asigurat un cec de 71.774 dolari și 120 de puncte WTA, preluând conducerea la meciurile directe, cu 3-2, după ce a mai câștigat în 2013 la Moscova și anul acesta la Toronto. Rybarikova s-a impus în 2011 la Hobart și în 2014 la New Haven.
Simona Halep a fost învinsă în trei seturi de Maria Șarapova, cu 6-4, 4-6, 6-3, în primul tur la US Open, aceasta fiind a șaptea victorie a rusoaicei în tot atâtea meciuri directe.
Primele șase confruntări dintre cele două jucătoare s-au încheiat astfel: în 2012, Șarapova s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câștigat în primul tur la Beijing în același an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros, tot în 2014 învingând și în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. Penultimul meci a avut loc în 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica învingând cu 6-4, 6-4.
În turul al doilea la Beijing, Șarapova (30 ani, 104 WTA) a învins-o pe compatrioata sa Ekaterina Makarova cu 6-4, 4-6, 6-1.
AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)