Tenis: Simona Halep, a şasea favorită la Eastbourne (WTA), calificată direct în turul al doilea

Tenis: Simona Halep, a şasea favorită la Eastbourne (WTA), calificată direct în turul al doilea

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (8 WTA) a fost desemnată cap de serie numărul şase la turneul WTA de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 998.712 dolari, şi va debuta direct în turul secund.

Halep o va înfrunta în runda a doua pe învingătoarea dintre Camila Giorgi (Italia) şi Su-wei Hsieh (Taiwan).

Românca a câştigat singurul duel cu Giorgi (39 WTA), în 2015, în turul al treilea la Miami, cu 6-4, 7-5.

În meciurile dintre Halep şi Hsieh situaţia este egală, 1-1, după ce Simona s-a impus în 2013 în primul tur la Cincinnati, cu 6-7 (5), 6-1, 6-2, iar taiwaneza a câştigat anul trecut în turul al treilea la Wimbledon, cu 3-6, 6-4, 7-5.

Halep va juca şi la dublu, alături de Raluca Olaru, cele două urmând să le înfrunte duminică pe principalele favorite, Gabriela Dabrowski (Canada)/Yifan Xu (China).

Pe tabloul de simplu la Eastbourne se află şi Mihaela Buzărnescu, ea urmând să joace în primul tur contra letonei Jelena Ostapenko.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen