Tenis: Simona Halep a recunoscut că a făcut greşeli mari şi că nu are ritm, după meciul de dublu de la Toronto

Tenis: Simona Halep a recunoscut că a făcut greşeli mari şi că nu are ritm, după meciul de dublu de la Toronto

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a recunoscut că a făcut greşeli mari în meciul de dublu jucat la Toronto, primul după titlul cucerit la Wimbledon , relatează site -ul WTA.

''Acest prim meci nu a fost uşor deloc, a fost dificil. Sincer, am fost nervoasă. Am avut o pauză lungă şi îmi e greu să am din nou ritm. După părerea mea, am jucat bine, decent. Am făcut câteva greşeli importante, dar asta este. Trebuie să învăţ din acest meci şi să fiu mai bună mâine (miercuri, n. red.)'', a declarat Halep la conferinţa de presă care a urmat partidei în care a făcut pereche cu tânăra jucătoare canadiană Leylah Fernandez. Aceasta a sărit în ajutorul româncei, spunând că nu a fost singura care a comis greşeli mari.

Favoritele numărul şapte, Nichole Melichar (SUA) şi Kveta Peschke (Cehia), au câştigat cu 1-6, 6-3, 10-5.

Halep a explicat şi cum a ales-o pe Leylah Fernandez (16 ani) ca parteneră pentru dublu: i-a solicitat directorului turneului, Karl Hale, să o ajute, iar acesta i-a recomandat câteva jucătoare prin e-mail. ''Am ales-o pe Leylah deoarece am auzit că e foarte ambiţioasă. Tocmai a câştigat turneul de la Roland Garros la junioare şi îmi amintesc că eu am reuşit acest lucru acum zece ani. Aşa că am vrut să joc cu ea şi asta este'', a dezvăluit Halep.

''Doar prezenţa ei m-a motivat mult. Am fost foarte nervoasă la început, dar ea m-a calmat şi mi-a spus că orice vreau să întreb să îi spun şi mă va ajuta'', a mărturisit tânăra jucătoare canadiană. Halep a completat amuzată: ''Trebuie să îmi dau seama cum am calmat-o, pentru că uneori am şi eu nevoie să mă calmez''.

''Pentru mine a fost extraordinar să joc alături de o jucătoare foarte tânără, iar ea a jucat foarte bine, aşa că o felicit. Să fie optimistă. Are un viitor frumos în faţă şi îi urez noroc la turneele următoare, să fie încrezătoare. A fost o experienţă interesantă pentru mine. M-am simţit un pic bătrână, fiind cu zece ani mai în vârstă decât ea'', a mai spus Simona Halep (27 ani).

''Nu eşti bătrână. Fii fără grijă, eşti foarte tânără'', a replicat Leylah Fernandez.

Simona Halep, campioana en titre la Rogers Cup (titlu cucerit anul trecut la Montreal), va debuta miercuri în proba de simplu, direct în turul secund, contra americancei Jennifer Brady. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)

Sursa foto: www.wtatennis.com


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?