Tenis: Simona Halep a debutat cu o victorie la turneul de la Wuhan (WTA)
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a debutat cu o victorie în turneul WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2,828 milioane dolari, 6-3, 6-2 cu cehoaica Barbora Strycova, marţi, în runda a doua a competiţiei.
Halep, numărul şase mondial, a obţinut victoria după o oră şi 25 de minute, şi are acum 6-1 în meciurile directe cu Strycova (33 ani, 34 WTA).
Halep, care a făcut destul de multe erori neforţate în acest meci, a început bine, a condus cu 2-0, dar a urmat un uşor recul, concretizat în trei ghemuri consecutive ale adversarei. Halep şi-a revenit apoi şi a luat patru ghemuri la rând, încheind primul set cu 6-3.
Românca a început şi setul secund cu dreptul, conducând cu 1-0, Strycova a egalat, 1-1, a salvat patru mingi de break, iar apoi s-a desprins la 3-1, cehoaica a câştigat contra serviciului (3-2), dar Halep a legat alte trei ghemuri şi a încheiat cu 6-2.
Toate cele şase victorii ale româncei au fost în minimum de seturi, Strycova câştigând doar primul lor duel, în 2010, la Paris, în calificări.
Halep şi-a asigurat un cec de 29.695 dolari şi 105 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe kazaha Elan Rîbakina (20 ani, 50 WTA), campioana de anul acesta de la Bucureşti, care a dispus în turul secund de tunisianca Ons Jabeur (25 ani, 54 WTA) cu 6-1, 6-7 (3), 6-2.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)