Tenis: Simona Halep a abandonat în sferturile de finală la turneul de la Toronto (WTA)

Tenis: Simona Halep a abandonat în sferturile de finală la turneul de la Toronto (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a abandonat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Toronto, din cauza unor probleme medicale, retrăgându-se de pe teren după primul set al meciului cu cehoaica Marie Bouzkova, câştigat cu 6-4 de adversara sa.

Halep (27 ani), numărul 4 mondial şi deţinătoarea trofeului, a acuzat dureri la tendonul lui Ahile de la piciorul stâng, aşa cum s-a întâmplat şi la partida precedentă, cu rusoaica Svetlana Kuzneţova, însă de această dată nu a mai putut continua jocul.

Reprezentanta ţării noastre a fost recompensată cu un cec de 60.455 dolari şi 190 de puncte WTA pentru participarea la această probă.


Foto: (c) Zou Zheng / Xinhua


Marie Bouzkova (21 ani), venită din calificări, care nu a pierdut până acum niciun set la Rogers Cup, o va avea ca adversară în semifinale pe americanca Serena Williams, care s-a impus cu 6-3, 6-4 în faţa japonezei Naomi Osaka, favorita numărul 2. Williams a obţinut cu această ocazie primul său succes în faţa niponei, care o învinsese de două ori până acum, ultima oară în finala ediţiei de anul trecut a Openului Statelor Unite.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a acces la rândul ei în penultimul act la Toronto, învingând-o în trei seturi, 6-0, 2-6, 6-4, pe cehoaica Karolina Pliskova, favorita numărul 3.

Andreescu se va lupta pentru un loc în finală cu americanca Sofia Kenin, care a dispus în două seturi, 7-6 (7/2), 6-4, de ucraineanca Elina Svitolina, cap de serie numărul 6.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin