Tenis: Simona Halep - E special să fii în 2020, la a 20-a aniversare a turneului de la Dubai şi al 20-lea titlu al meu

Tenis: Simona Halep - E special să fii în 2020, la a 20-a aniversare a turneului de la Dubai şi al 20-lea titlu al meu

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat că titlul cucerit sâmbătă la Dubai, este unul special, în 2020, la a 20-a aniversare a turneului din Emiratele Arabe Unite, fiind şi al 20-lea din cariera sa.

"E foarte special să fii în 2020, la a 20-a aniversare a acestui turneu, al 20-lea titlu (al meu). E special şi vreau să mă bucur de el, e foarte, foarte frumos'', a spus Halep după finală, citată de site-ul WTA.

Halep a cucerit primul său titlu din acest an şi va începe luni a 318-a sa săptămâna în top 10 WTA, fiind a 10-a în istoria tenisului feminin. Românca şi-a luat şi o revanşă în faţa kazahei Elena Rîbakina, după ce a fost forţată să se retragă în primul set (la 5-4 pentru Rîbakina), în toamnă, la Wuhan, din cauza unei accidentări la spate.

"Mă simt extraordinar pentru că am putut câştiga. A fost uimitor. Rîbakina a luptat până la final. Nu a renunţat la nicio minge. A fost foarte greu din punct de vedere mental, presiunea a fost foarte mare, dar am dorit foarte mult să câştig, de asta am luptat până la final", a declarat Halep.

"Ea e foarte puternică. Are un serviciu foarte puternic, e înaltă, are forţă. Cred că va intra foarte curând în top 10", a mai spus Simona. "Rîbakina se mişcă bine, chiar dacă e foarte înaltă. Mingile trimise de ea nu sar aşa mult şi e foarte greu să găseşti lungimea potrivită. Lovitura de rever în cros e extraordinară. Poate să lovească şi lung de linie. Cred că este la cel mai înalt nivel de încredere, cred că toate loviturile sale sunt foarte bune", a adăugat fostul lider mondial.

Cu 20 de titluri câştigate în carieră, Halep a ajuns la egalitate cu belarusa Victoria Azarenka, pe locul al şaselea ca număr de titluri între jucătoarele încă active, după Serena şi Venus Williams, Kim Clijsters, Maria Şarapova şi Petra Kvitova.

"Am făcut multe rezultate bune în ultimii şase, şapte ani. Sunt mereu în top 5, în top 10, iar asta nu e uşor. Sunt mândră de munca mea, iar aceste turnee îmi dau încredere că sunt încă la un nivel înalt", a subliniat Halep.

În ciuda înfrângerii, Rîbakina, care a jucat a patra sa finală la cinci turnee în 2020, va urca în clasament, urmând să fie de luni numărul 17 mondial, cea mai bună clasare din carieră.

Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o dramatic în finală pe kazaha Elena Rîbakina, cu 3-6, 6-3, 7-6 (7-5) .

Halep (28 ani) a câştigat pentru a doua oară titlul la Dubai, după ce s-a impus şi în 2015, acesta fiind al 20-lea al carierei.

Simona a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, anul trecut a câştigat la Wimbledon, iar acum la Dubai.

Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.

Simona Halep s-a retras din turneul WTA de la Doha, care are loc săptămâna viitoare.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…