Tenis: Simona Halep - 'Am jucat cel mai bun meci al meu la Roland Garros'
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a apreciat că meciul său de luni cu belgianca Elise Mertens, câştigat cu 6-2, 6-1, în optimi, a fost cel mai bun al său la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
''Am fost pun pic nervoasă la începutul meciului, dar am jucat cel mai bun meci al meu aici la Roland-Garros. Trebuie să fiu mai agresivă şi să încerc să închei punctele, deoarece nu reuşesc prea multe winners. Nu am prea multă putere, dar dacă joc rapid simt că îmi îmbunătăţesc jocul şi acesta este planul. Dar trebuie să te adaptezi şi adversarelor, când ele joacă diferit, cum a fost azi, sau când cineva se apără mai bine'', a declarat Halep după calificarea în sferturi, citată de site-ul oficial al turneului parizian.
Halep a bifat miercuri al nouălea său sfert de finală consecutiv pe zgură şi a subliniat că încă se gândeşte la un titlu de Mare Şlem.
''Mă gândesc la câştigarea unui Grand Slam, dar nu ştiu dacă se va întâmpla anul acesta sau în viaţa aceasta'', a afirmat Halep, care a jucat finala primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki, şi mai are două finale la Roland Garros, în 2014 şi 2017.
''E totuşi prea devreme să mă gândesc la titlu. Am un meci important miercuri şi mă concentrez pe acesta'', a spus Halep cu gândul la meciul din sferturi cu Angelique Kerber.
Elise Mertens, cap de serie numărul 16, venea cu un bilanţ excelent pe zgură în acest sezon, 16 victorii şi o înfrângere, dar a recunoscut că nivelul româncei a fost prea înalt: ''Pentru mine a fost un nivel prea ridicat. E o experienţă bună, oricum. Nu am fost într-o formă bună azi, ea a fost prea bună pentru mine''.
''Îmi arată ce am de îmbunătăţit. Ştiu că top 10 este un alt nivel, dar sunt aproape de acesta. Ea (Halep) a fost mental acolo, a reuşit lucruri extraordinare, a atacat, a încheiat punctele, dar a fost şi o apărătoare excelentă'', a comentat Mertens (22 ani), numărul 16 mondial.
Halep are 5-4 în meciurile directe cu Kerber (30 ani, 12 WTA), care a trecut luni de Caroline Garcia, numărul 7 mondial, cu 6-2, 6-3. În ianuarie, la ultimul lor duel, Halep a învins-o pe Kerber în semifinalele turneului Australian Open, cu 6-3, 4-6, 9-7, după un meci dramatic.
''A fost un meci lung. Cred că amândouă am jucat bine în apărare, dar am încercat să progresăm, să fim mai agresive'', a rememorat Kerber.
''Ştiu exact la ce să mă aştept, dar cred că trebuie să iau meciul în mâini, să încerc să fiu mai agresivă şi să risc când trebuie. Însă, cred că va fi un meci lung'', a subliniat germanca.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)