Tenis: Serena Williams, principala favorită, eliminată la Parma (WTA)

Tenis: Serena Williams, principala favorită, eliminată la Parma (WTA)

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams (8 WTA, principala favorită) a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Parma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 189.708 euro, după ce a cedat în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2, în faţa Katerinei Siniakova (Cehia, 68 WTA).

Siniakova s-a impus într-o oră şi 38 de minute, deşi nu a avut niciun as (5 reuşiţi de Williams) şi a comis 4 duble greşeli (7 făcute de americancă).

În runda următoare, Siniakova o va avea adversară pe câştigătoarea din partida Caroline Garcia (Franţa, 53 WTA, favorită nr. 8) - Anna-Lena Friedsam (Germania, 110 WTA).

Serena Williams, eliminată în runda a doua a turneul WTA 1.000 de la Roma, a decis în ultimul moment să se înscrie în turneul de la Parma (16-22 mai), cu scopul de a juca mai multe meciuri pe zgură înainte de Roland Garros.

Aşa cum se ştie, şi sora Serenei, Venus (102 WTA), a fost eliminată chiar în primul tur al turneului, fiind învinsă în trei seturi, 5-7, 6-2, 6-2, de slovaca Anna Karolina Schmiedlova (125 WTA), într-o partidă disputată luni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...