Tenis: Serena Williams nu se gândeşte la retragere

Tenis: Serena Williams nu se gândeşte la retragere

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams (39 ani, 9 WTA), care a sosit la Roland Garros pentru a încerca să egaleze recordul lui Margaret Court cu un al 24-lea titlu de Mare Şlem, încă nu ia în considerare retragerea din sport, scrie AFP.

''Sincer, nu m-am gândit niciodată că voi juca la vârsta mea. Adică parcă nu împlinesc 39 de ani'', a glumit Williams, într-o declaraţie dată presei sâmbătă, chiar în ziua în care a împlinit această vârstă, înaintea începerii turneului de la Roland Garros, pe care l-a câştigat în 2002, 2013 şi 2015.

''Nu ştiu când se va termina asta pentru mine. O iau ca pe o distracţie. Dacă voi simţi că s-a terminat, atunci s-a terminat'', a adăugat americanca.

Serena Williams, care a câştigat 73 de titluri şi a acumulat 93 de milioane de dolari (80 de milioane de euro) de la debutul său în 1995, nu a mai câştigat un titlu de Mare Şlem de la Australian Open din 2017.

Ea a adăugat că nu ar fi mulţumită să ajungă în semifinale, ci vrea să dispute finala, cu referire la recordul lui Margaret Court.

''Cred că o semifinală este întotdeauna grozavă. Dar este bine pentru mine? Deloc. Sunt într-un moment al carierei mele în care nu pot fi mulţumită'', a spus Serena Williams.

La US Open, ea a ajuns în semifinale, unde a fost învinsă de belarusa Victoria Azarenka.

Turneul parizian va debuta duminică.

Aşa cum s-a anunţat, jucătoarea română de tenis Simona Halep, actualul număr doi mondial, va reveni în fruntea clasamentului WTA dacă va reuşi să câştige titlul în turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.

Halep o va depăşi pe australianca Ashleigh Barty, liderul WTA din ianuarie 2019, dar care nu participă la Openul Franţei, pe care l-a câştigat anul trecut. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!