Tenis: Serena Williams, calificată în turul al treilea la Australian Open
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, fostă numărul unu mondial, s-a impus miercuri în două seturi, 6-3, 6-0, în faţa sârboaicei Nina Stojanovic, calificându-se în turul al treilea al Openului Australiei, pentru a 19-a oară în 20 de participări la această competiţie.
Williams (39 ani), câştigătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem, şapte dintre ele la Melbourne, este jucătoarea cu cele mai multe meciuri de simplu disputate la Australian Open (101) şi, totodată, cu cele mai multe victorii (89) în turneul de la antipozi, conform site-ul WTA.
Următoarea adversară a Serenei Williams va fi rusoaica Anastasia Potapova, care a învins-o cu 6-2, 6-4 pe unguroaica Timea Babos.
În schimb, Venus Williams s-a oprit în turul secund al turneului Australian Open, înclinându-se fără drept de apel în faţa italiencei Sara Errani (1-6, 0-6), după ce a acuzat o accidentare la un picior.
Cea mai mare dintre surorile Williams, în vârstă de 40 ani, a părăsit terenul în aplauzele spectatorilor, în timp ce Sara Errani, venită din calificări, se pregăteşte acum să o înfrunte pe taiwaneza Su-Wei Hsieh, cea care a eliminat-o pe canadianca Bianca Andreescu (6-3, 6-2).
Rezultate - turul 2:
Sorana Cîrstea (România) - Petra Kvitova (Cehia/N.9) 6-4, 1-6, 6-1
Su-Wei Hsieh (Taiwan) - Bianca Andreescu (Canada/N.8) 6-3, 6-2
Sara Errani (Italia) - Venus Williams (SUA) 6-1, 6-0
Marketa Vondrousova (Cehia/N.19) - Rebecca Marino (Canada) 6-1, 7-5
Garbine Muguruza (Spania/N.14) - Liudmila Samsonova (Rusia) 6-3, 6-1
Zarina Dias (Kazahstan) - Bernarda Pera (SUA) 6-4, 3-6, 6-3
Ons Jabeur (Tunisia/N.27) - Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 6-3, 6-2
Arina Sabalenka (Belarus/N.7) - Daria Kasatkina (Rusia) 7-6 (7/5), 6-3
Ann Li (SUA) - Alize Cornet (Franţa) 6-2, 7-6 (8/6)
Anastasia Potapova (Rusia) - Timea Babos (Ungaria) 6-2, 6-4
Serena Williams (SUA/N.10) - Nina Stojanovic (Serbia) 6-3, 6-0
Fiona Ferro (Franţa) - Elena Rîbakina (Kazahstan/N.17) 6-4, 6-4
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)