Tenis: Serena Williams, calificată fără probleme în turul al treilea la Australian Open

Tenis: Serena Williams, calificată fără probleme în turul al treilea la Australian Open

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care şi-a făcut la Australian Open revenirea într-o competiţie oficială după patru luni de la finala disputată la US Open, a dominat-o pe canadianca Eugenie Bouchard, fostă nr. 5 mondial, dar aflată în prezent pe locul 79 în ierarhia feminină, impunându-se în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, joi la Melbourne, în turul secund.

Serena, nr. 16 pe lista capilor de serie, îmbrăcată într-un combinezon verde, a avut nevoie de doar 70 de minute pentru a obţine victoria pe Rod Laver Arena.

Williams, în vârstă de 37 de ani, aflată în căutarea celui de-al 24-lea său titlu de Mare Şlem, pentru a egala recordul australiencei Margaret Court din anii 1960-1970, va juca în turul al treilea cu tânăra ucraineancă Daiana Iastremska (18 ani) pentru un loc în optimile de finală.

"Nu am multe meciuri de anul trecut încoace, dar nu este grav", a declarat Serena.

Fostul lider mondial şi-a trecut în palmares la Melbourne cel de-al 23-lea titlu de Mare Şlem în 2017, pe când era însărcinată în opt săptămâni. La ediţia din 2018, la patru luni după ce a născut-o pe fiica sa Olympia, jucătoarea americană nu a participat.

Alte rezultate din turul 2:
Simona Halep (România/N.1) - Sofia Kenin (SUA) 6-3, 6-7 (5/7), 6-4
Venus Williams (USA) - Alize Cornet (Franta) 6-3, 4-6, 6-0
Daiana Iastremska (Ucraina) - Carla Suarez Navarro (Spania/N.23) 6-3, 3-6, 6-1
Timea Bacsinszky (Elveţia) - Natalia Vihlianţeva (Rusia) 6-2, 7-5
Camila Giorgi (Italia/N.27) - Iga Swiatek (Polonia) 6-2, 6-0
Karolina Pliskova (Cehia/N.7) - Madison Brengle (SUA) 4-6, 6-1, 6-0
Naomi Osaka (Japonia/N.4) - Tamara Zidansek (Slovenia) 6-2, 6-4
Su-Wei Hsieh (Taiwan/N.28) - Laura Siegemund (Germania) 6-3, 6-4
Qiang Wang (China/N.21) - Aleksandra Krunic (Serbia) 6-2, 6-3
Anastasija Sevastova (Letonia/N.13) - Bianca Andreescu (Canada) 6-3, 3-6, 6-2
Elise Mertens (Belgia/N.12) - Margarita Gasparian (Rusia) 6-1, 7-5
Madison Keys (SUA/N.17) - Anastasia Potapova (Rusia) 6-3, 6-4
Shuai Zhang (China) - Kristina Pliskova (Cehia) 6-3, 7-5
Elina Svitolina (Ucraina/N.6) - Vikoria Kuzmova (Slovacia) 6-4, 6-1
AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Tenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...