Tenis: Serena Williams a primit un wild-card pentru turneul de la Montreal

Tenis: Serena Williams a primit un wild-card pentru turneul de la Montreal

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, fostă numărul unu mondial, a primit un wild-card din partea organizatorilor turneului Rogers Cup, urmând să ia parte astfel la competiţia de categoria WTA Premier care va avea loc luna viitoare la Montreal, informează Reuters.

Triplă câştigătoare a turneului canadian, Serena Williams, care a adus pe lume o fetiţă în septembrie 2017, iar luna aceasta a disputat finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, nu a mai luat evoluat la Montreal din 2014, când a ajuns până în semifinale.

Rogers Cup se desfăşoară alternativ la Montreal şi Toronto, iar ultima prezenţă a americancei la această competiţie a fost la ediţia din 2015, când s-a oprit tot în penultimul act, fiind învinsă de elveţianca Belinda Bencic, care a câştiga ulterior trofeul, după o finală cu Simona Halep, actualul număr unu mondial, desemnată principala favorită la ediţia din acest an.

"Serena i-a impresionat pe toţi cu viteza cu care a fost capabilă să revină la cel mai înalt nivel de joc. Ea a fost mereu o luptătoare şi a demonstrat-o încă o dată", a declarat directorul turneului canadian, Eugene Lapierre, într-un comunicat.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică