Tenis: Segărceanu - Pentru a ne creşte şansele cu Rusia, e foarte important ca Simona Halep să joace pentru România
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup, Florin Segărceanu, a declarat, miercuri, că pentru a avea şanse mai mari în întâlnirea cu Rusia din play-off-ul pentru turneul final al competiţiei, este foarte important ca Simona Halep să joace pentru România, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Tenis.
"În ceea ce ne priveşte, principalul obiectiv este să o avem pe Simona Halep în echipă, pentru a ne mări considerabil şansele. Să nu uităm că şi noi avem o echipă foarte experimentată, cu jucătoare valoroase care au fost în Top 100 sau sunt foarte aproape de aceste poziţii. Le avem, apoi, pe Patricia Ţig şi pe Gabi Ruse, două jucătoare tinere care vin puternic din urmă, cu rezultate bune în ultima vreme, iar aceasta înseamnă că şi România poate prezenta oricând o echipă foarte valoroasă. Dar, repet, pentru a ne creşte şansele, este foarte important ca Simona să joace pentru România", a spus Segărceanu.
Acesta a menţionat că meciul cu Rusia se va disputa cel mai probabil în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
"Cel mai important pentru noi, după această tragere la sorţi, este că jucăm acasă, cel mai probabil la Cluj-Napoca, acolo unde avem de partea noastră publicul, iar atmosfera este incredibilă. În ceea ce priveşte Rusia, este clar că vorbim despre o adversară foarte puternică, cu multe jucătoare tinere şi valoroase, cu 11 reprezentante în Top 100 WTA la simplu, cu jucătoare de dublu de asemenea în top şi, iată, cu Kuzneţova în mare revenire de formă", a precizat Segărceanu.
Echipa feminină de tenis a României va întâlni Rusia în play-off-ul pentru finala competiţiei Fed Cup, pe teren propriu, în perioada 7-8 februarie 2020, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri la Londra.
România (locul 6 în clasamentul Fed Cup) a fost cap de serie, în timp ce Rusia (locul 16) s-a aflat în cealaltă urnă.
Cehia, beneficiara unui wild card, Australia, Franţa, finalistele din 2019, şi Ungaria, echipa gazdă, sunt calificate direct la turneul final, ce va avea loc la Budapesta, în perioada 14-19 aprilie 2020, în cadrul noului format al competiţiei.
Confruntările din play-off se vor juca după sistemul cel mai bun din cinci partide, patru de simplu şi unul de dublu, după regula cel mai bun din trei seturi.
România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.
România are doar două jucătoare în top 100, Simona Halep - 4 şi Irina Begu - 92, în timp cer Rusia are nu mai puţin de 11: Daria Kasatkina - 42, Ekaterina Alexandrova - 43, Anastasia Pavliucenkova - 46, Veronika Kudermetova - 51, Margarita Gasparian - 60, Svetlana Kuzneţova - 62, Anastasia Potapova - 76, Vera Zvonareva - 85, Maria Şarapova - 87, Ana Blinkova - 93, Natalia Vihlianţeva - 98.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea, editor online: Anda Badea)