Tenis: Roger Federer, 1.100 de victorii în circuitul ATP

Tenis: Roger Federer, 1.100 de victorii în circuitul ATP

Tenismanul elvețian Roger Federer a înregistrat cea de-a 1.100-a victorie din cariera sa, marți, în cadrul turneului ATP de la Halle (Germania), unde l-a învins în primul tur, cu 6-3, 6-1, pe japonezul Yuichi Sugita, în doar 52 minute de joc.

Federer (35 ani), care are în palmares 18 titluri de Mare Șlem, este devansat în istoria tenisului doar de americanul Jimmy Connors, care a câștigat 1.256 de partide pe parcursul carierei sale.

În această ierarhie, în care românul Ilie Năstase ocupă locul 9, cu 780 de victorii, primul jucător aflat încă în activitate, după Roger Federer, este spaniolul Rafael Nadal, învingător în 849 de meciuri în circuitul profesionist și care a cucerit recent, pentru a 10-a oară în cariera sa, titlul de campion la Roland Garros.

Federer s-a înclinat surprinzător, săptămâna trecută, în primul tur la Stuttgart, în fața germanului Tommy Haas, un veteran al circuitului (39 ani), la debutul său în competițiile pe iarbă din acest sezon.

Elvețianul, numărul 5 mondial, care speră să-și treacă în palmares, luna viitoare, al 8-lea său titlu la Wimbledon, îl va avea ca adversar în turul următor la Halle pe germanul Mischa Zverev, care a trecut în primul tur, cu 6-4, 6-4, de slovacul Lukas Lacko, venit din calificări.

Iată lista jucătorilor cu cele mai multe victorii înregistrate în circuitul ATP:

1. Jimmy Connors (SUA) 1.256
2. Roger Federer (Elveția) 1.100
3. Ivan Lendl (Cehia) 1.068
4. Guillermo Vilas (Argentina) 929
5. John McEnroe (SUA) 877
6. Andre Agassi (SUA) 870
7. Rafael Nadal (Spania) 849
8. Stefan Edberg (Suedia) 801
9. Ilie Năstase (România) 780
10. Novak Djokovic (Serbia) 775.

AGERPRES (auto: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…