Tenis: Rafael Nadal, în finala Openului Australiei
Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat în finala Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, unde îl va întâlni pe elvețianul Roger Federer, în urma victoriei obținute vineri, în semifinale, în cinci seturi, 6-3, 5-7, 7-6 (7/5), 6-7 (4/7), 6-4, în fața bulgarului Grigor Dimitrov.
Este prima finală dintre cei doi mari rivali, Nadal și Federer, după cea de la Roland Garros din 2011, și a 9-a în total, Nadal conducând cu 6 victorii la 2.
Federer s-a calificat în finală în urma victoriei obținute joi, tot în cinci seturi, 7-5, 6-3, 1-6, 4-6, 6-3, în fața compatriotului său Stanislas Wawrinka.
''Anul trecut a fost unul dur, mi-a luat ceva timp să revin la nivelul meu de joc. Am muncit mult, dar nu visam să mă aflu într-o finală în al doilea turneu disputat anul acesta'', a declarat spaniolul în vârstă de 30 ani.
Nadal, nr. 9 mondial, a avut de disputat un meci foarte intens pentru a-i veni de hac lui Dimitrov, nr. 15 mondial.
Bulgarul a luat inițiativa de pe fundul terenului și l-a obligat pe Nadal să se apere, iar spaniolul a făcut-o remarcabil. Dimitrov a făcut mai multe puncte câștigătoare (40 de pe fundul terenului, față de 27 Nadal), dar și mai multe greșeli (70, față de 43).
Dimitrov, care a disputat a doua sa semifinală de Mare Șlem, după Wimbledon 2014, a avut șansa sa în setul 5 (3 meciuri de break). Însă el a fost cel care a cedat în al doilea ghem, și asta după ce a salvat primele două mingi de meci.
''Este dificil să-mi descriu emoția. Grigor a jucat excepțional de bine. A fost un meci mare. Sunt fericit că am făcut parte din el'', a declarat Nadal.
Înaintea finalei cu Federer de duminică, Nadal a declarat că speră să se ''recupereze bine''. ''Este foarte special pentru amândoi să ne aflăm din nou într-o finală'', a spus spaniolul.
AGERPRES (editor: Teodora Oprea, editor online: Andreea Lăzăroiu)