Tenis: Rafael Nadal a declarat forfait pentru turneul de la Wimbledon

Tenis: Rafael Nadal a declarat forfait pentru turneul de la Wimbledon

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 4 mondial, și-a anunțat joi, pe rețelele de socializare, forfaitul pentru turneul de la Wimbledon, al 3-lea de Mare Șlem al anului (27 iunie - 10 iulie), din cauza accidentării la încheietura mâinii stângi.

''Vreau să vă anunț că după ce mi-am consultat medicul și văzând rezultatele examenelor medicale, nu voi putea participa la următoarea ediție de la Wimbledon'', a scris Nadal pe pagina sa de Facebook.

Accidentarea la încheietura mâinii stângi l-a constrâns de altfel pe tenismanul spaniol să se retragă de la Roland Garros, la sfârșitul lunii mai, înaintea meciului pe care urma să-l dispute în turul 3.

AGERPRES (autor: Teodora Oprea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?