Tenis: Pliskova și Garcia, în sferturile de finală la Roland Garros

Tenis: Pliskova și Garcia, în sferturile de finală la Roland Garros

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, favorita numărul 2 a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, s-a calificat în sferturile de finală ale acestei competiții, dotată cu premii totale de 36 milioane euro, învingând-o în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-4, pe Veronica Cepede din Paraguay, într-o partidă disputată luni.

Karolina Pliskova

Pliskova, ocupanta locului 3 în clasamentul WTA, se va lupta pentru un loc în semifinale cu Caroline Garcia (Franța), care a trecut cu 6-2, 6-4 de compatrioata sa Alize Cornet.

Caroline Garcia

Garcia, cap de serie numărul 28, s-a calificat cu această ocazie pentru prima oară în cariera sa în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam.

Karolina Pliskova și Caroline Garcia se alătură, astfel, româncei Simona Halep și ucrainencei Elina Svitolina, careu au acces la rândul lor în sferturile de finală la Roland Garros, în urma meciurilor disputate luni.

Simona Halep, favorita numărul 3, a învins-o fără drept de apel, cu 6-1, 6-1, pe spaniola Carla Suarez (nr.21) , după o oră de joc, în timp ce Elina Svitolina (nr.5) a dispus în trei seturi, 4-6, 6-3, 7-5, de croata Petra Martic .

Meciurile Pliskova — Garcia și Halep — Svitolina sunt programate miercuri.

AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...