Tenis: Patru românce pe tabloul principal la Doha (WTA), printre care şi Simona Halep

Tenis: Patru românce pe tabloul principal la Doha (WTA), printre care şi Simona Halep

Patru jucătoare române de tenis figurează pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3,1 milioane de dolari şi care va debuta luni, iar Simona Halep este a doua favorită şi va intra direct în runda a doua.

Halep, numărul doi mondial, o va înfrunta în turul secund pe învingătoarea dintre rusoaica Ekaterina Makarova şi chinezoaica Shuai Zhang.

Irina Begu va juca în prima rundă a competiţiei cu australianca Samantha Stosur, Sorana Cîrstea va primi replica grecoaicei Maria Sakkari, iar Mihaela Buzărnescu o va înfrunta pe ucraineanca Lesia Ţurenko.

Daneza Caroline Wozniacki este principala favorită şi va intra direct în turul al doilea, contra unei germance, Tatjana Maria sau Carina Witthoeft.

La Doha vor mai evolua Elina Svitolina, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Jelena Ostapenko, Caroline Garcia, Angelique Kerber, Julie Goerges etc.

Halep a câştigat titlul la Doha în 2014, iar anul trecut Karolina Pliskova s-a impus în Qatar.

Monica Niculescu (30 ani, 99 WTA) a învins-o pe japoneza Risa Ozaki (23 ani, 132 WTA) cu 6-1, 6-0, în doar 53 de minute, sâmbătă, în primul tur al calificărilor. În turul secund şi ultimul al fazei preliminar, Monica o va înfrunta pe germanca Andrea Petkovic (30 ani, 98 WTA), care o conduce cu 3-2 în meciurile directe. Românca şi-a asigurat un cec de 4.955 dolari şi 20 de puncte WTA.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”