Tenis: Patricia Ţig - E destul de dificil să fiu şi mămică şi jucătoare, dar încerc să le combin pe amândouă

Tenis: Patricia Ţig - E destul de dificil să fiu şi mămică şi jucătoare, dar încerc să le combin pe amândouă

Jucătoarea de tenis Patricia Ţig a declarat, marţi, după ce s-a calificat în optimile de finală la BRD Bucharest Open, că îi este destul de greu să fie şi mămică şi să şi joace în circuitul WTA, dar a precizat că încearcă să combine cele două roluri cât poate de bine.

"E destul de dificil să fiu şi mămică şi jucătoare, dar încerc să le combin pe amândouă cât pot de bine. Să fiu cât pot de bună şi în rolul de mamă, şi în cel de jucătoare de tenis. Fetiţa a fost cu noi în Mexic, două luni şi jumătate, apoi şi la Wimbledon, a fost şi aici un pic, dar acum e acasă. Încerc să nu mă gândesc la ea pentru că nu ştiu dacă m-aş putea concentra aşa cum trebuie la un astfel de meci. Ştiu că fetiţa e pe mâini bune şi că totul e în regulă. Mă consolez cu treaba asta", a afirmat Ţig într-o conferinţă de presă.

Jucătoarea română a jucat, marţi, pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu WTA după ce a născut la începutul anului.

"E frumos, am muncit mult pentru asta. Mă bucur că mi se întâmplă acum şi aici. A fost un turneu pe care mi-am dorit să-l joc şi mulţumesc celor din federaţie, din nou, pentru că mi-au oferit posibilitatea de a juca turneul de precalificări pentru a obţine wild card-ul în calificări. Am dat tot ce am putut, am jucat cât am putut de bine, am câştigat turneul acela, am trecut de calificări, am câştigat şi meciul acesta şi sper să îmi meargă la fel şi în continuare. Azi am fost foarte concentrată, am ştiut ce trebuie să fac de la început, nu am avut dubii, totul a mers bine", a adăugat Patricia Ţig.

Jucătoarea română Patricia Ţig a învins-o, marţi, pe unguroaica Anna Bondar (193 WTA) cu scorul de 6-2, 6-1 şi s-a calificat în optimile de finală ale BRD Bucharest Open (WTA), turneu dotat cu premii totale de 250.000 de dolari şi găzduit de Arenele BNR din Capitală.

Ţig, care şi-a asigurat 3.310 dolari şi 48 de puncte WTA, o va întâlni în optimile de finală ale competiţiei din Capitală pe învingătoarea din partida Anastasija Sevastova şi Ana Bogdan.
AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”