Tenis: Pariorii au plătit jucători pentru a obține informații confidențiale din circuitul ATP

Tenis: Pariorii au plătit jucători pentru a obține informații confidențiale din circuitul ATP

Scandalul declanșat de dezvăluirile privind corupția din tenisul profesionist a cunoscut un nou episod joi, după ce cotidianul The Times a dezvăluit că pariorii i-au abordat pe unii dintre jucătorii britanici, cu ocazia turneelor precedente celui de la Wimbledon, pentru a obține informații confidențiale despre protagoniștii circuitului ATP.

Potrivit ziarului englez, pariorii doreau să afle forma reală a jucătorilor și dacă aceștia nu au suferit mici accidentări, despre care marele public nu era la curent, pentru a putea astfel face pariuri cât mai sigure și să câștige, astfel, cât mai mulți bani.

Desigur, informațiile respective nu erau gratuite, jucătorii primind la schimb bani pentru a face dezvăluiri despre colegii lor, sumele fiind de obicei mai mari decât cele câștigate în urma participării la turneele respective.

De menționat că transmiterea de informații din interior reprezintă o încălcare a contractului pe care jucătorii profesioniști de tenis sunt obligați să-l semneze, reamintește The Times.

Postul britanic BBC și site-ul BuzzFeed au afirmat, duminica trecută, că 16 jucători, dintre care opt sunt înscriși la actuala ediție a Australian Open, sunt bănuiți de implicare în meciuri trucate în cursul ultimului deceniu. Având acces la documente oficiale, reprezentantele media au lansat acuzații și la adresa ATP, instanța conducătoare a tenisului profesionist, că ar fi încercat să mușamalizeze mai multe afaceri de acest gen.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...