Tenis: Opelka s-a impus cu 24-22 într-un tie-break istoric împotriva lui Isner la Dallas (ATP)

Tenis: Opelka s-a impus cu 24-22 într-un tie-break istoric împotriva lui Isner la Dallas (ATP)

Tenismanul american Reilly Opelka, care a reuşit 39 de aşi, s-a impus cu 24-22 sâmbătă în cel mai lung tie-break din istoria ATP Tour începând din 1990 şi a câştigat meciul cu compatriotul său John Isner în semifinalele turneului de la Dallas, informează AFP.

Meciul dintre doi jucători care excelează la capitolul serviciu a fost câştigat cu 7-6 (9/7), 7-6 (24/22) de Opelka, cap de serie N.2 la acest turneu.

"Am pierdut firul", a spus zâmbind Opelka despre acest tie-break de legendă. "La un moment dat, era 21 egal. N-am mai văzut niciodată aşa ceva, însă dacă trebuia să se întâmple într-o zi, a fost neapărat în acest meci", a adăugat el.

Isner, 36 de ani, cap de serie N.3, nu a reuşit decât 21 de aşi, de aproape două ori mai puţin decât Opelka, şi, la fel ca adversarul său, nu a avut nicio minge de break de salvat.

Isner, acum locul 26 ATP, a câştigat cel mai lung meci din istoria tenisului, un maraton de unsprezece zile, întins pe trei zile, în 2010 la Wimbledon contra francezului Nicolas Mahut (70-68 în setul cinci).

Opelka, locul 23 mondial, va viza duminică un al treilea titlu în circuit împotriva unui alt american, Jenson Brooksby. Acesta l-a învins în semifinală pe compatriotul său Marcos Giron în trei seturi, 6-4, 6-7 (4/7), 7-6 (7/5).

Ultimul turneu ATP la care toţi semifinaliştii au fost din Statele Unite a fost cel de la San Jose (California), din 2004, încheiat cu victoria lui Andy Roddick,
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda