Tenis: Novak Djokovic, campionul en titre, nu va juca la Madrid Open

Tenis: Novak Djokovic, campionul en titre, nu va juca la Madrid Open

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial şi campionul en titre la Mutua Madrid Open, a anunţat că nu va mai participa la turneul ATP Masters 1.000 programat între 2 şi 9 mai în capitala Spaniei, transmite EFE.

''Îmi pare rău că nu pot călători la Madrid în acest an şi să mă întâlnesc cu toţi fanii mei de acolo. Au trecut doi ani, destul de mult timp, dar sper că ne vom revedea cu toţii anul viitor'', a spus campionul sârb.

Djokovic a câştigat ultima ediţie a turneului de la Madrid, în 2019, când l-a învins în finală pe Stefanos Tsitsipas, iar ediţia din 2020 nu s-a disputat din cauza pandemiei de coronavirus.

Sârbul a jucat ultima oară la turneul ATP de la Belgrad, unde a fost învins în semifinale de rusul Aslan Karaţev (28 ATP). Înainte, Djokovic a fost învins în optimi la Monte Carlo de britanicul Daniel Evans (33 ATP), la primul lui turneu după succesul de la Australian Open.

În absenţa lui Djokovic, Nadal va deveni favorit principal, în timp ce printre ceilalţi capi de serie se numără Daniil Medvedev (Rusia), Dominic Thiem (Austria), Stefanos Tsitsipas (Grecia), Alexander Zverev (Germania), Andrei Rublev (Rusia) etc. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA